În ultimii ani, am vorbit şi scris adeseori cu entuziasm şi respect despre ediţiile Sandei Golopenţia, despre admirabila-i tenacitate întru resuscitarea scrierilor părinţilor săi, Ştefania Cristescu şi Anton Golopenţia, cu exemplară acribie şi pricepere în tot ce ţine de recontextualizarea unui material istoric, sociologic, etnologic şi statistic imens. Sursa: Sorin Antonescu

Cel puţin restituirea marilor opuri coordonate de Anton Golopenţia precum „Românii de dincolo de Bug“, seria de Opere a aceluiaşi, cu corespondenţa interbelică şi dosarul de condamnat postbelic, laolaltă cu masivul corpus documentar legat de şcoala sociologică gustiană, compun substanţa unui capitol de istorie socio şi etnopsihologică încă departe de-a fi cercetat şi înţeles în ultimele-i consecinţe. Dar pe lângă uriaşa muncă documentară, pe lângă cariera profesorală în semiotică, dialectologie şi etnologie, Sanda Golopenţia mai are o preocupare incitantă. Este un bun şi fidel observator al exilului românesc.

Născută în 1940 la Bucureşti, s-a stabilit în 1980 în SUA, unde a predat de atunci cursuri de italiană, pragmatică literară, literatură franceză, semiotică ş.a. la New York (Cornell University, Ithaca), Nashville (Vanderbilt University) şi Providence (Brown, Rhode Island).

Într-un fel sau altul toate acestea (plus ceva din substraturile unor volume precum „Cartea plecării“, 1995 sau „America, America“, 1996) se revarsă acum într-o cuprinză toare culegere de articole, recenzii, evocări şi interviuri, „Emigranţii Carter“, publicată la Paideia, unde prietenia, pentru noi aproape legendară, dintre Proust şi fraţii Antoine şi Emanuel Bibescu stă bine alături de un Cioran care „se plimba prin Jardin de Luxembourg cu un măr în buzunar, cam cum bătea Traian Herseni aleile Grădinii Botanice din Bucureşti“, unde Paul Miron şi Cornelia Comorovski se intersectează