Un important scriitor roman, plecat din tara cu cateva decenii in urma, vine in Romania. Calificativul de "important" nu este conferit de mine (care il consider cel mai important), ci de succesul pe care l-a obtinut atat inainte, cat si dupa plecare. Aici, a fost idolul unei generatii si exponentul de varf - daca nu cumva singurul - al prozei dedicate orasului. Acolo, a castigat bani frumosi vanzand sute de mii de exemplare din cartile sale (necomerciale, de precizat) si scriind scenarii de film. Unul din rarele cazuri de transplant literar reusit in spatiul anglo-saxon.
Datorita catorva entuzaisti de la o televiuziune, un ziar si o editura, oaspetelui i se organizeaza o intalnire publica, in sediul Uniunii Scriitorilor. Sala Oglinzilor - arhiplina. Emotii, amintiri, nostalgii. Omul vorbeste frumos si se poarta ireprosabil. Nu lipsesc intrebarile incomode, nici macar cele imbecile - la care raspunde calm si cu umor, ca un om de lume ce este. Nu ezita sa-si recunoasca greselile trecute, din viata personala, si vorbeste deschis despre compromisuri. "Galileo Galilei nu putea sa fuga in America", spune, "eu am putut". Cand cineva din sala izbucneste cu manie proletara: "Eu n-am putut!", scriitorul zice cu tristete: "Imi pare rau!".
Datorita felului lui de a fi, revolta singulara nu altereaza cele doua ore minunate incarcate de caldura sufleteasca, sinceritate, informatii inedite si multe altele.
O singura problema: in sala nu se afla nimeni din conducerea Uniunii Scriitorilor, gazda manifestarii - desi cativa corifei se aflau in sediu, la parter. Sunt prezenti doi scriitori si un critic - cei invitati sa vorbeasca despre oaspete - in rest nici un om din breasla cat de cat cunoscut. O echipa de televiziune, adusa de organizatori, si un cunoscut ziarist, implicat si el in organizare. Atat. Daca venea Adrian Minune probabil erau prezente mai multe VIP-