LA PAS PRIN BUCUREŞTI. Coca Bloos a fost adoptată de Capitală acum 20 de ani. Schimbările oraşului i-au omorât plăcerea de a căuta locurile pe care le-a găsit în cărţi despre „Micul Paris“. Sursa: Codrin Prisecaru
Omână de femeie, cu voce de fetiţă şi vârstă greu de aproximat. Plimbăreaţă neobosită pe străzile din Bucureşti, cel puţin în tinereţe, şi mare iubitoare de clădiri frumoase: Coca Bloos. Actriţei născută la Râmnicu- Vâlcea, şi venită în Capitală acum 20 de ani de dragul meseriei, îi este ciudă că schimbările prin care a trecut oraşul, în cele două decenii de când îl cunoaşte, i-au răpit bucuria de a colinda pe străzi în căutarea locurilor din „Podul Mogoşoaia“ sau „Cu bastonul prin Bucureşti“, a lui Arghezi.
Mai este revoltată din cauza mizeriei care inundă locurile ce i-au fost şi îi sunt dragi, a indiferenţ ei cu care autorităţile şi bucureştenii tratează oraşul şi a lipsei pedepselor care să civilizeze locuitorii Capitalei. Cu forţa, dacă altfel nu se poate.
„Eşti pus la punct cu mârlănie“
Plimbarea prin Bucureşti alături de Coca Bloos a început din faţa Parcului Cişmigiu. Pentru că îi place locul, pentru că e verde şi curat. Însă chiar şi aşa, ca o femeie foarte frumoasă, dar mai puţin îngrijită, Ciş- migiul îşi dezvăluie prin gura actriţ ei micile secrete neplăcute: „Aici ar fi putut să pună o plasă, ceva, să oprească fructele să cadă pe jos şi pe bănci. Să zicem că eşti bătrân, nu mai vezi aşa bine şi te aşezi. Îţi strici hainele. Plus că e păcat de parcul ăsta să aibă zone atât de murdare“, radiografiază, cu ochi critic, Coca Bloos, zonele în care duzii îşi aruncă fructele coapte pe jos.
Apoi, pe Bulevardul Regina Elisabeta, revolta actriţei, fost jurnalist, se îndreaptă spre maşinile parcate pe trotuar, care fură din locul de plimbare pentru pietoni, dar şi din aspectul estetic al unui