Miezul nopţii la Casa Scînteii. Altădată severă, chiar dacă urîtă, clădirea arată azi ca o paparudă. Ziare, firme de închiriat trusouri, fundaţii, asociaţii şi partide politice şi-au spînzurat la ferestre sau şi-au plantat pe acoperiş panouri publicitare.

Miezul nopţii la Casa Scînteii. Altădată severă, chiar dacă urîtă, clădirea arată azi ca o paparudă. Ziare, firme de închiriat trusouri, fundaţii, asociaţii şi partide politice şi-au spînzurat la ferestre sau şi-au plantat pe acoperiş panouri publicitare. Unele din tablă, altele, din carton. Cîteva dintre ele, scrise cu becuri, stau prost cu gramatica.

În hol, se împart firmelor distribuitoare pachetele de publicaţii abia ieşite de sub călcătura tiparului: ziare, săptămînale, magazine de femei.

Prin geamul pîclit de murdărie al cabinei se vede şapca unui ins scund, care-şi freacă o pată de cerneală de pe dosul mîini.

Cimentul slinos e plin cu pachete de ziare, legate cu sfoară grosolană. Ca să ajungi pînă la uşa care nu se închide, te vezi obligat să calci pe titlurile de pagina întîi.

O femeie de serviciu cu frică de Dumnezeu şovăie să-şi pună talpa pe obrazul preşedintelui Republicii. Optează pînă la urmă pentru cel al liderului Opoziţiei.

Pe faţa proaspăt rasă a bărbatului politic au rămas zimţii cauciucului.

Lucrătorii îşi aruncă bucăţile de presă liberă şi independentă glumind gros pe seama unei dame cu pălărie, nu demult pasageră pe acolo.

Afară, stau cu uşile larg deschise, ca nişte guri de căpcăuni, dubiţele ce urmează să ducă numerele de a doua zi pînă sub privirile opiniei publice.

De la uşă pînă la autovehicule, duc în spinare articolele noastre preţuite inşi sfrijiţi, sărăcăcios îmbrăcaţi.

Spaţiul pavat din faţă, luat cu japca de parcări, e acum pustiu. Rugineşte de un an, lîngă corpul din stînga, o Dacie părăsită acolo de cineva