Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 21 iulie 2008 ·

Victor Hănescu, învingător la dublu în Austria

Victor Hănescu este cel mai bun tenisman român al momentului. După ce în urmă cu o săptămână câştigase primul său trofeu ATP din carieră, la Gstaad (Elveţia), românul şi-a trecut ieri în cont un nou succes, de această dată la dublu, în cadrul turneului de la Kitzbuhel (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 571.000 de euro. Perechea Victor Hănescu/ Mario Cerretani (SUA) s-a impus în finala competiţiei cu scorul de 6-3, 7-5, în faţa perechii formate din Lucas Arnold (Argentina) / Olivier Rochus (Belgia). Pentru succesul de la dublu, Hănescu şi Cerretani au acumulat 250 de puncte ATP şi vor împărţi un cec de 30.500 de euro. Hănescu a fost foarte aproape să dispute şi finala la simplu, în cadrul aceluiaşi turneu, dar s-a oprit în semifinale, fiind eliminat de tânărul argentinian Juan Martin del Potro, cu 6-3, 7-5. Calificarea în semifinalele turneului de simplu i-a adus tenismanului român 110 puncte ATP şi un cec de 28.800 de euro. Cel mai probabil, Victor va urca pe locul 50 ATP, cea mai înaltă poziţionare din ultimii trei ani. Del Potro (locul 44 mondial) urma să lupte ieri pentru trofeu în compania favoritului gazdelor, Jurgen Melzer.

Start spre finală pentru handbalistele tricolore

Campionatul Mondial de Handbal Feminin de Tineret va începe astăzi, în Macedonia. România, care vine din postura de medaliată cu bronz la ediţia Campionatului European 2007 (Turcia), este una dintre marile favorite la cucerirea titlului. România a fost repartizată în Grupa A, alături de Islanda, Germania, Ungaria şi Slovenia. Islanda a fost chemată de Federaţia Internaţională de Handbal pentru a completa Grupa A, asta după ce Uruguay s-a retras din competiţie, iar Federaţia de Handbal din Chile a declinat invitaţia. Echipa naţională a României, pregătită de Gavril Kozma (LPS Slatina) şi Constantin Tosum (DWAR

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°