Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMIŞ / Italienii "au pus mîna" pe o treime din terenurile agricole ale judeţului

Publicat in Jurnalul, marți 22 iulie 2008 ·

14:00 • Din totalul agricol al judeţului Timiş, de 699.000 de hectare şi un arabil de circa 530.000 de hectare, italienii deţin peste 100.000 de hectare. Potrivit estimărilor, în ultimii şapte ani, cei care au cumpărat terenuri agricole pentru a le valorifica imobiliar au avut un profit de circa 35 de procente.

Din totalul agricol al judeţului Timiş, de 699.000 de hectare şi un arabil de circa 530.000 de hectare, italienii deţin peste 100.000 de hectare. Potrivit estimărilor, în ultimii şapte ani, cei care au cumpărat terenuri agricole pentru a le valorifica imobiliar au avut un profit de circa 35 de procente.

INVESTIŢII. Dacă, imediat după intarea în posesia moştenirilor funciare, prin anii 1992-1993, românii vindeau hectarul cu 50-100 de lei, pe bază de înţelegeri scrise, pămîntul a căpătat valoare, mai ales după ce au luat avînt marile investiţii imobiliare. Crenguţa Radosav, managerul unei firme de investiţii imobiliare din Timişoara, a declarat că majoritatea italienilor nu au cumpărat terenurile pentru a face agricultură, ci ca investiţii ulterioare, deoarece preţurile sunt în continuă creştere. „Suprafeţele de teren situate pînă la 30 de kilometri de Timişoara se vînd cu sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro hectarul”, a spus Crenguţa Radosav. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş, Paul Pîrşan, declara că numai în primul semestru al acestui an fost scoase din circuitul agricol 269 de hectare din intravilan şi 14,5 hectare din extravilan. Comunele timişene cu cea mai mare suprafaţă arendată, vîndută sau concesionată cetăţenilor străini sunt Dudeştii Vechi, lîngă frontiera cu Ungaria, Banloc, Ciacova, Denta, Bara sau Moraviţa.

Dezamăgirea adevăraţilor agricultori români este aceea că, deşi pământul din Timiş este unul dintre cele mai fertile din ţară, suprafaţa cultivată scade, iar locul lanurilor este

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Şefa extremei drepte franceze: Lui Macron „nu-i rămâne decât demisia pentru a ieşi” din criza politică

Adevarul acum 18 minute
Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat vineri, 21 iunie, că liderului de la Palatul Elysee nu i-a rămas „decât demisia pentru a ieși potențial din criza politică” cauzată de dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de alegeri l

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 2 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 59 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum o ora
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum o ora
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°