Ministrul educaţiei susţine că organizarea bacalaureatului a fost cea mai bună din ultimii ani. Presa a fost însă plină de scandaluri şi cazuri de furt, s-a ajuns până la implicarea DNA. Dar dacă nu este o problemă de organizare? E greu să organizezi un sistem imun la fraudă atunci când toţi participanţii, elevi şi supraveghetori, au interes să înşele regulile. Cred că problema nu ţine în primul rând de organizare, ci de filosofia sistemului. Trebuie să facem un pas în spate şi să ne întrebăm: de ce există bacalaureatul?

Singura motivaţie pare a fi obişnuinţa. Aşa ne-am obişnuit, „aşa s-a pomenit“, cum se zice la mine la ţară atunci când n-ai argumente pentru ceva, dar ţii neapărat să-l faci. Teoretic, bacalaureatul ar trebui să fie un examen de maturitate. Dar nu funcţionează deloc în acest mod. Bacalaureatul este o rămăşiţă a timpurilor în care absolvirea unui liceu chiar însemna ceva. A acelor vremi când mai puţin de 10% dintre români mergeau la liceu. Absolvirea unui liceu te propulsa deja într-o elită, puteai intra în rândul funcţionărimii, al micii burghezii pe care o cunoaştem acum mai mult din scrierile lui Caragiale. Atunci avea oarece logică organizarea unui bacalaureat: absolvenţii erau puţini, iar liceul te propulsa social. Acum, învăţământul liceal a devenit de masă. Selecţia elitei ar trebui făcută la facultate, dar tendinţa la nivel mondial este ca şi sistemul universitar să se masifice. Atunci, de ce mai este nevoie de bacalaureat? Devenit o obişnuinţă socială, nu mai este un examen de maturitate, ci doar ceva ce trebuie bifat, eventual pentru că angajatorii cer diplomă de bac. Şi de ce cer angajatorii diplomă? Pentru că aşa se obişnuieşte. Este un cerc vicios, din care nimeni nu câştigă. Ba chiar toată lumea pierde, pentru că elevii sunt învăţaţi că examenul de maturitate înseamnă pricepere în a fura.

Ar trebui să facem din bacalaureat un e