Cînd afară sînt treizeci şi opt de grade, în apartamentul de la etajul zece, ocupat de familia Stanciu, sînt şaizeci. Cînd afară sînt patruzeci de grade, la sol sînt şaptezeci. Dar nu numai la sol, ci şi pe acoperişurile blocurilor cu zece etaje SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Cînd afară sînt treizeci şi opt de grade, în apartamentul de la etajul zece, ocupat de familia Stanciu, sînt şaizeci. Cînd afară sînt patruzeci de grade, la sol sînt şaptezeci. Dar nu numai la sol, ci şi pe acoperişurile blocurilor cu zece etaje. Aşa că noaptea, ai lui Stanciu, adică soţia, fiul, soţia lui şi copiii dorm goi, se răsucesc tot timpul în aşternut, se trezesc tot o apă ca să bea apă, iar dimineaţa sînt năuci. Din toată sărăcia, familia Stanciu ar trebui să-şi pună aer condiţionat, numai că unele sărăcii sînt atît de mari, că "aerul comprimat", cum i se spune în cartier, e un lux şi trebuie să se mulţumească numai cu cel clocotit.

Deşi mai năuc decît ceilalţi, fiindcă e bătrîn, domnul Stanciu are încă destulă minte ca în fiecare dimineaţă, uneori, cînd se anunţă zile toride, chiar de la orele şapte, să ocupe un loc pe aleea principală din parc şi să se ridice de pe bancă ultimul, seara tîrziu.

Domnul Stanciu posedă ceea ce s-ar putea numi un talent special. În tramvai, la cozi, peste tot unde e înghesuială ocheşte locurile cele mai bune. Doar cu apartamentul n-a nimerit-o. Dar şi în apartament patul său e totuşi în locul cel mai bun, lîngă uşă. Cu uşa deschisă, în patul unde doarme domnul Stanciu, mai bine zis în jumătatea sa de pat, nu sînt ca la nevastă-sa, cincizeci şi cinci de grade, ci numai cincizeci şi trei. Din cauza curentului, bineînţeles. Adevărul e că, pe lîngă umbră, aleea principală oferă şi ea un pic de curent. De la trecători. Lumea se mişcă, dă din mîini, vorbeşte şi vîntură cît de cît aerul.

Cel mai bun loc pe bancă, bătrînii o ştiu şi-l i