Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Avem atitudine!"

Publicat in Adevarul, marți 22 iulie 2008 ·

Selecţionerul Gheorghe Tadici este mulţumit de felul în care se pregătesc tricolorele pentru Jocurile Olimpice de la Beijing Naţionala feminină a României evoluează, conform spuselor

Selecţionerul Gheorghe Tadici este mulţumit de felul în care se pregătesc tricolorele pentru Jocurile Olimpice de la Beijing

Naţionala feminină a României evoluează, conform spuselor lui Tadici, la cel mult 80 la sută din potenţial. Tehnicianul este sigur că vârful de formă va fi atins la Beijing.

Ultimele partide amicale au arătat o reprezentativă a României din ce în ce mai sigură, ale cărei jucătoare par să vorbească, pe zi ce trece, aceeaşi limbă. O echipă bine sudată, omogenă, care îl determină până şi pe exigentul său selecţioner să adopte un limbaj admirativ.

"Sunt mulţumit de faptul că echipa creşte de la meci la meci, iar jucătoarele au început să aibă cu adevărat atitudine", susţine antrenorul Gheorghe Tadici.

Satisfacţia tehnicianului este, de altfel, pe deplin întemeiată, după ce România a învins campioana europeană, Norvegia (28-22), şi puternica echipă a Ungariei (27-25), obţinând şi o remiză (28-28), ultima chiar pe terenul maghiarelor.

Într-o perioadă în care echipa ţării noastre nu a fost ocolită de probleme de lot, selecţionerul Tadici poate răsufla, în sfârşit, uşurat.

Maier şi Beşe sunt aproape refăcute

Două dintre jucătoarele care riscau să piardă Jocurile Olimpice din cauza unor accidentări, Ramona Maier şi Valeria Beşe, au făcut faţă fără probleme programului de pregătire şi sunt refăcute aproape în totalitate.

Probabil şi din acest motiv Tadici priveşte cu optimism apropiatul debut de la Beijing: "Până acum fetele au fost undeva la 75-80 la sută din potenţial, dar ideal ar fi ca vârful de formă să fie atins în China".

Şi, pentru că Tadici nu se poate lăsa cuprins de val, urmează şi o altfel de re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°