Am rasfoit recent cartea lui Alain Peyrefitte, de la Academia Franceza, numita "Aventura secolului XX". Autorul pune alaturi articolele cele mai importante din cotidianul de dreapta "Le Figaro", aparute de la 1 ianuarie 1900 pina la 31 decembrie 1999. De ce "Le Figaro"? Pentru ca este singurul ziar francez care a traversat, zi de zi, secolul al XX-lea.
Exercitiul de a privi, in aceeasi pagina, articole decupate din presa zilei, este util Romaniei inceputului de secol XXI. Comparatiile cu oamenii si faptele de astazi sint pline de intelesuri.
Mai intii, ceea ce frapeaza este colosala densitate de personalitati, traind si elaborind public, unele linga celelalte, zi de zi, la inceputul secolului trecut. Dar, paradoxal, aceasta generatie europeana, plina de genii artistice si stiintifice, plina de oameni politici legendari si vizionari, nu a reusit sa impiedice doua dintre cele mai grave momente din istoria lumii: cele doua razboaie mondiale, echivalente cu doua incercari succesive de sinucidere ale Europei.
In decursul unui singur an, 1900, legendarul ultim imparat al Chinei, Pu Yi, se urca pe tron la virsta de 9 ani, avea loc premiera operei "Tosca" de Puccini, erau admirati actrita Sarah Bernhardt, compozitorii Gustave Charpantier si Claude Debussy, sculptorul Auguste Rodin, se fonda "Academia Goncourt" si mureau Friedrich Nietsche si Oscar Wilde. In acelasi an, se deschidea la Paris Expozitia Universala (50 de milioane de vizitatori), incepeau noile Jocuri Olimpice, inaugurate de Pierre de Coubertin, se inaugurau primele linii si statii de metrou parizian. Daca soarta lumii ar fi stat, la inceputul secolului XX, in mina compozitorilor, a sculptorilor, a inginerilor de metrou si a creatorilor de bunuri, atunci secolul XX ar fi fost, de la un cap la celalalt, o victorie.
De fapt, secolul al XX- lea a f