Deciziile privind corupţia la nivel înalt din România sunt prea politizate şi este necesar să se arate că există pedepse pentru astfel de fapte, a declarat, miercuri, la Bruxelles, Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE, care a prezentat concluziile Raportului privind România şi Bulgaria.
Deciziile privind corupţia la nivel înalt din România sunt prea politizate şi este necesar să se arate că există pedepse pentru astfel de fapte, a declarat, miercuri, la Bruxelles, Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE, care a prezentat concluziile Raportului privind România şi Bulgaria. "Elementele fundamentale funcţionează, însă bazele sunt fragile, iar deciziile privind corupţia la nivel înalt sunt prea politizate", a spus Laitenberger. El a apreciat că situaţia din România oferă o imagine amestecată şi că nu poate fi făcută o comparaţie între cele două ţări.
Raportul CE privind reforma justiţiei în România, prezentat miercuri, menţionează că rezultatele în reforma sistemului judiciar sunt fragile, lipsind "consensul politic larg", cât şi "hotărârea neechivocă a tuturor partidelor politice în ceea ce priveşte eradicarea corupţiei la nivel înalt". "Schimbările instituţionale şi procedurale din ultimii ani care vizează rezolvarea problemelor (reforma sistemului judiciar - n.r.) încep să dea rezultate. Realizările sunt însă fragile", notează raportul."Lipsesc atât un consens politic larg privind reformele, cât şi hotărârea neechivocă a tuturor partidelor politice în ceea ce priveşte eradicarea corupţiei la nivel înalt", adaugă raportul.Documentul menţionează de asemenea că performanţa sistemului judiciar este împiedicată de lipsa securităţii juridice, care este determinată de mai mulţi factori, printre care "aplicarea neuniformă a legii" şi "recurgerea excesivă la ordonanţe de urgenţă".
• Cititi aici raportul intergral- format