Cîţiva din colegii de presă pe care i-am avut nu erau buni de nimic. Poate c-ar fi fost buni în alte munci, dar nu la ziar. Ziarul se face cu articole de tot felul, iar ei scriau numaiarticole proaste sau nu scriau deloc. SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cîţiva din colegii de presă pe care i-am avut nu erau buni de nimic. Poate c-ar fi fost buni în alte munci, dar nu la ziar. Ziarul se face cu articole de tot felul, iar ei scriau numaiarticole proaste sau nu scriau deloc. Veneau, e adevărat, la redacţie, dar cu ce se îndeletniceau era un mister. În toată ţara, în toate meseriile, în toate birourile aflai astfel de oameni degeaba, parcă înconjuraţi de un secret. Erau pasămite protejaţii unui şef mare, aveau nişte activităţi paralele mai importante decît aceea pentru care primeau leafă, cînd îi căutai, erau ba la sindicat, ba la partid... Păreau indispensabili, dar dacă te întrebai în ce privinţă, era mai bine să nu insişti.
Ce s-a întîmplat imediat după 1990 cu colegii care ardeau gazul e greu de spus. S-au făcut nevăzuţi, au dispărut scurt. Că nu erau buni de nimic o dovedeşte discreţia în care supravieţuiesc acum. Munca la patron are cel puţin acest dat consolator, că nu te obligă să fii coleg cu oameni care nu-s buni de nimic. Dacă patronului îi convine să plătească nişte incapabili, e treaba lui. Şi azi în presă există neisprăviţi, oameni care nu-şi găsesc locul, care scriu prost şi nu fac mulţi pureci într-un loc. Există şi azi indivizi cu rosturi dubioase, dar sînt toţi problema patronilor, nu a grupului activ. Dacă patronii au chef să piardă bani, ţinînd în schemă persoane care nu dau randament, îi priveşte. Partea proastă a situaţiei, în industria ca şi în presa comunistă, era că muncitorii buni trebuiau să lucreze în contul celor care nu aveau nimic în comun cu profesia.
Cei mai proşti gazetari erau absolvenţii de la "Ştefan Gheorghiu", un f
