Fabrica de anvelope Continental, prima mare investiţie germană din Timişoara, analizează posibilitatea de a pleca, în cazul în care Agenţia de Mediu nu va acorda companiei autorizaţia de
Fabrica de anvelope Continental, prima mare investiţie germană din Timişoara, analizează posibilitatea de a pleca, în cazul în care Agenţia de Mediu nu va acorda companiei autorizaţia de mediu.
"Noi am respectat legislaţia din România privind protecţia mediului şi nu avem momentan niciun motiv să analizăm posibilitatea de a renunţa la locaţia din Timişoara. Oricum, dacă rezultatul deciziei finale ne va forţa să analizăm această posibilitate, o vom analiza", a declarat, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Continental, Alice Hetzke.
Pericol pentru cetăţeni şi investitori
Agenţia de Mediu din Timişoara (APM) amână eliberarea avizului de mediu pentru Continental până cel puţin la mijlocul lunii august. Decizia vine după ce comunitatea locală a protestat, în cadrul unei dezbateri publice, în legătură cu un studiu de miros comandat de Continental. Zeci de persoane au reclamat faptul că fumul care se degajă de la arderea anvelopelor emană un miros insuportabil.