Craniul, oglinda creierului
În Europa începutului de secol XIX, a devenit extrem de populară un fel de ştiinţă de psihologie primitivă, teorie a creierului şi filozofie practică, numită frenologie. Fondatorul ei, Franz Josef Gall - fiul unui negustor vienez - era un medic strălucit, care, încă de pe băncile facultăţii, fusese preocupat de o întrebare: de ce erau atît de diferite craniile colegilor lui, la simpla comparaţie exterioară? Se pare că, în cele din urmă, răspunsul a fost găsit, medicul alcătuind un întreg sistem, pe care l-a numit organologie şi, mai apoi, fiziologia creierului, deoarece considera că termenul frenologie ("ştiinţa creierului") e prea mult spus.
Ideile de bază ale acestui sistem erau următoarele: mintea este situată în creier; ea are în alcătuire diverse facultăţi separate, înnăscute; fiecare facultate (abilitate) are un loc separat (organ) în creier; dezvoltarea diferitelor locuri / organe determină forma creierului şi, în consecinţă, a craniului; suprafaţa craniului poate fi citită ca o hartă a abilităţilor şi trăsăturilor de caracter ale unei persoane. Pentru citirea unei astfel de hărţi, frenologul trebuia să-şi treacă uşor palmele peste suprafaţa craniului pentru a-i descoperi adînciturile şi protuberanţele. Pentru identificarea acestora, erau necesare cunoştinţe temeinice despre locul fiecărei abilităţi: Gall a împărţit craniul în 27 de locuri sau organe, pe care le-a localizat minuţios cu ajutorul unor cercuri şi numere: simţul sunetului sau talentul muzical; aritmetica, numărătoarea şi timpul; talentul mecanic; perspicacitatea; simţul moral; simţul religios; ambiţia şi vanitatea; fidelitatea; respectul de sine; viclenia; simţul proprietăţii ş.a.m.d. Locul cu numărul 15 pe hărţile întocmite de Gall e rezervat facultăţii limbii şi talentului pentru filologie, iar numărul 14 este sediul talentului pentru cuvinte