Constat ca in ultima vreme s-a ascutit lupta de piata dintre critica foiletonistica si cea universitara. Fireste, fenomenul nu e o noutate in literatura noastra.
Si, daca "cearta" de fata va dobandi cumva forme serioase, ea ar trebui inregistrata ca un al treilea episod al unui serial care a debutat cu disputa antebelica dintre Mihail Dragomirescu si Lovinescu ("rationalism" vs. "impresionism") si a cunoscut un moment de varf in deceniul sapte, odata cu atacurile lui Adrian Marino la adresa cronicii literare si a "calinescienilor". In definitiv, pana si acuzele combatantilor au ramas intre timp neschimbate: superficialitate, "subiectivitate", lipsa unui suport "stiintific" - in ceea ce priveste cronica; ariditate, dogmatism al metodei, lipsa spiritului critic - in ceea ce priveste critica "academica". Probabil ca, in momentul de fata, polarizarea amintita se observa cel mai bine in receptarea opurilor doctorale: adeptii foiletonismului le ignora pur si simplu sau le resping invocand argumente precum "conservatorismul" sau stilul tehnicizat, pe cand universitarii probozesc constant "jurnalismul" si proclama necesitatea "sintezei".
In orice caz, printre ultimii intrati in scena (de partea "academizantilor"), un rol deloc neglijabil il are Adrian Tudurachi, care a debutat, in urma unui concurs organizat de Filiala Cluj a USR, cu un eseu dedicat poeticii lui Mihail Dragomirescu*. Ideea centrala a cartii se poate rezuma astfel: nucleul activitatii critice a lui Dragomirescu se afla in circumscrierea subiectului creator. Din atitudinea fata de aceasta instanta provin atat reusitele (cate au fost), cat si erorile (numeroase) ale autorului. Astfel, un capitol introductiv identifica originea conceptiei dragomiresciene in polemica dintre Maiorescu si Gherea. Ca urmare a schimbului de replici dintre cei doi, se produce o contaminare curioasa a ideologiei (