"Dar nicăieri nu mai e permisă harababura. Nicăieri, nimeni nu mai poate îngădui să se trăiască prost pentru că se munceşte anapoda..."
PESTE TIMP ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri
12 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)
Dar nicăieri nu mai e permisă harababura. Nicăieri, nimeni nu mai poate îngădui să se trăiască prost pentru că se munceşte anapoda.
Toate fructele şi legumele lumii există – în permanenţă – în Austria. Ele costă uneori infernal, de cele mai multe ori scump şi, foarte rar, costă accesibil. Dar sunt. Şi sunt nu pentru că Austria e capitalistă şi Romînia e socialistă, ci pentru că organizarea comerţului în Austria e mai simplă, iniţiativa e mai uşor de acceptat, iar lucrătorii comerciali trăiesc din ce aduc ei firmelor lor şi clienţilor lor.
Un puternic miros de fruct proaspăt mi-a odihnit puţin respiraţia împuşcată de insomnii.
După o "orizontală" de una oră, în care n-am putut, bineînţeles, să adorm, plec – împreună cu Dinică – la Ministerul de Externe austriac, invitat de o înaltă persoană din conducerea ministerului. Intrarea în minister e simplă, de fapt direcţia aceasta – cea culturală – nu e chiar în clădirea ministerului, ci într-o latură – reamenajată modern în inte-rior – a Palatului Liechtenstein.
O cunosc pe rafinata intelectuală, femeia energică şi pe şefa Secţiei Cultură din Ministerul de Externe al Austriei, doamna ambasador dr. Hedwiga Wolfram. Rareori mi-a fost dat să întîlnesc atîta preocupare pentru realitatea culturală, pentru adevăr, pentru ce se întreprinde concret, ca la această doamnă, aici, în Austria.
Impresia pe care mi-o l
