Damele de companie din capitala britanică s-au apucat de fotografiat pentru a scăpa de marginalizarea socială. Sursa: Reuters
Oasociaţie de caritate londoneză a iniţiat o campanie de pregătire a prostituatelor în domeniul fotografiei, împărţindu-le aparate foto pentru a imortaliza lumea aşa cum o văd ele, potrivit Agenţiei France Presse (AFP). Un restaurant deja le-a expus câteva zeci de instantanee.
Vândută cu zece lire, la doar 13 ani
O fotografie reprezentând o prăjiturică într-o farfurie de carton, lângă care sunt tacâmuri pentru o singură persoană, are şi un mic text: „Crăciunul se apropie din ce în ce...“. Imaginea a fost făcută de Holy, o prostituată între două vârste. „De câte ori o privesc, îmi dau lacrimile“, scrie ea în comentariul care însoţeşte clişeul.
Joy, de 49 de ani, „colegă“ cu Holy, a ales o altă fotografie pentru povestea vieţii ei: un semafor pe roşu, barat cu un imens STOP. „Mă prostituez de la 13 ani. Părinţii m-au vândut, pentru zece lire, poliţaiului care mă păzea. La 16 ani am avut primul copil. La nici 14 săptămâni de viaţă, a murit...“, îşi aminteşte Joy.
Evadare în fotografie
Asociaţia U-Turn găzduieşte anual 250 de prostituate, într-un centru situat în estul Londrei. „Suntem gata să facem tot ceea ce trebuie pentru a le ajuta sau pentru a le face să rămână în viaţă“, explică preşedintele U-Turn, Jan Woroniecki. „Şcoala“ de fotografie de la U-Turn durează opt luni. Abia după aceea, „absolventele“ primesc un aparat foto.
Deja 32 dintre pensionarele centrului sunt la cursuri. Dintre sutele de poze pe care le-au făcut, câteva zeci sunt expuse deja într-un restaurant de pe malul sudic al Tamisei. Sunt clişee care vorbesc foarte mult despre disperarea lor: pietre de mormânt, figuri triste. Dar există şi fotografii cu flori, fluturi, cu o tabletă de cio