De la renaşterea Jocurilor Olim-pice trecuse mai mult de o jumătate de secol. Jocurile Olimpice au parcurs două perioade dificile. Cele ale începuturilor de până la primul război mondial şi apoi cele dintre cele două conflagraţii mondiale, când întrecerile încep să se aşeze, să prindă consistenţă. Jocurile Olimpice, atât cele de iarnă, de la Garmisch Parten-Kirchen, cât şi cele de la Berlin, desfăşurate în perioada fascismului german separase lumea sportivă în tabere. Nu au apucat taberele să-şi ascută armele, că a şi izbucnit a doua conflagraţie şi timp de 12 ani, armele au făcut ca întrecerea din stadion să tacă.

Jocurile Olimpice

ale renaşterii

Ediţia XIV-a Londra 29 iulie –

14 august 1948

Europa era într-o permanentă frământare pe finalul deceniului al patrulea al secolului trecut, când, în 1938, la sesiunea CIO de la Cairo, din 13-18 martie, s-a stabilit ca ediţia din 1944 să se organizeze la Londra. Acest lucru nu a fost posibil, războiul încă nu se încheiase, iar întrecerile olimpice au mai fost amânate cu un ciclu.

După 40 de ani, în cu totul alte condiţii, Londra primeşte din nou organizarea întrecerilor. Cicatricile războiului încă nu se vindecaseră. Condiţiile oferite sportivilor au fost austere, dar întrecerile s-au desfăşurat. Au participat 59 de ţări, care au adus 4099 de sportivi (din care 385 de femei, ce s-au întrecut la 18 sporturi, cu 136 de probe). Ţările din spatele Cortinei de Fier au fost prezente şi ele, absentă fiind doar România. România îl avea atunci pe Ion Moina, un sprinter care prin rezultatele obţinute, putea aspira la podium. Întrecerile au adus şi prima dezertare politică, prin cererea de azil a cehoaicei Marina Provaznikova, preşedinta Comisiei tehnice a concursului feminin de gimnastică. Germania ca şi la întrecerile olimpice din 1920, nu este admisă la întreceri şi, alături de ea, Japon