Spaniolul Carlos Sastre, de la Team CSC, a câştigat, ieri, cea de-a 95-a ediţie a Turului Franţei.
Victoria lui Sastre reprezintă cel de-al treilea triumf consecutiv al rutierilor spanioli în "Marea Buclă", după cele obţinute de Oscar Pereiro, în 2006, şi de Alberto Contador, în 2007.
Marele favorit la câştigarea competiţiei din acest an, australianul Cadell Evans (Silence Lotto), s-a clasat pe locul doi în clasamentul general, la 58 de secunde în spatele lui Sastre. Austriacul Bernard Khol (Gerolsteiner) a terminat pe trei, la un minut şi 13 secunde în spatele învingătorului, dar a triumfat în competiţia căţărătorilor.
Spaniolul Oscar Freire (Rabobank) a câştigat competiţia sprinterilor, în timp ce luxemburghzul Andy Schleck (Team CSC) a obţinut victoria în clasamentul tinerilor (sub 25 de ani). Team CSC a câştigat în clasamentul pe echipe, iar Sylvain Chavanel (Cofidis) în cel al combativităţii.
Decizia lui Bjarne Riis, fost câştigător al Turului Franţei şi actualul manager al echipei Team CSC, de a-l susţine pe Sastre, în defavoarea fraţilor Schleck s-a dovedit în final una câştigătoare. Sastre este la primul succes într-o competiţie de anvergură, după 17 încercări nereuşite în Turul Franţei, Turul Italiei şi Turul Spaniei.
Sastre, în vârstă de 33 de ani, a preluat tricoul galben în etapa de miercuri, cu sosirea pe l'Alpe d'Huez, una dintre cele mai renumite căţărări ale Turului. Spaniolul a fost singurul ciclist de la Team CSC care a atacat în Alpi, în timp ce Evans, care a terminat pe locul doi şi anul trecut, a încercat doar să nu piardă prea mult timp înainte de contratimpul individula de sâmbătă.
Contratimpul individual dintre Cerilly şi Saint-Amand-Montrond a fost ultima şansă a lui Cadel Evans de a deveni primul australian care se impune în Turul Franţei. Favorit clar la contratim