Aparatul de fotografiat al reporterului nostru nu a fost pe placul tuturor clienţilor celebrului local din Luda Kuka. În consecinţă, unul dintre ei l-a şi confiscat, după un simplu clic.
Aparatul de fotografiat al reporterului nostru nu a fost pe placul tuturor clienţilor celebrului local din Luda Kuka.
În consecinţă, unul dintre ei l-a şi confiscat, după un simplu clic.
Au urmat 15 minute de negocieri pentru a reintra în posesia aparatului.
Barul este, de fapt, o dugheană obişnuită, la colţul unui bloc în stil comunist, tapetată cu fotografii ale fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici, alături de cele ale lui Radovan Karadzici şi Ratko Mladici.
Aici au loc discuţii aprige, la un pahar de rachiu. Clienţii, în majoritate naţionalişti, îşi varsă năduful pe oficialii de la Belgrad care "le-au trădat eroul".
Micuţa cafenea Medhouse, din cartierul Novi Belgrad, este un obiectiv tot mai vizitat, atât de locuitorii din capitala Serbiei, cât şi de numeroşii jurnalişti străini aflaţi la Belgrad, după capturarea lui Karadzici
"Adevărul" vă prezintă localul în care Karadzici savura un pahar de şliboviţă după o zi de "consultaţii magice". Călătoria noastră în capitala Serbiei nu a fost lipsită de peripeţii.
Celebrul bar este, de fapt, o dugheană obişnuită, la colţul unui bloc în stil comunist. Într-o încăpere tapetată cu fotografii ale fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici, înconjurat de Radovan Karadzici şi de Ratko Mladici, patru bărbaţi dezbat aprins soarta fostului lider politic al sârbilor din Bosnia.
Discuţiile aprige au loc la un pahar de rachiu. Cu un ochi la maldărul de ziare de pe masa ponosită, clienţii îşi varsă năduful pe oficialii de la Belgrad, care "le-au trădat eroul".
Clientela a crescut brusc
De la arestarea lui Karadzici, localul s-a extins: câteva m