Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mansarda de pe blocurile vechi, cea mai ieftină locuinţă de pe piata

Publicat in Adevarul, marți 29 iulie 2008 ·

În oraşele din provincie, preţul pe metru pătrat de apartament mansardat începe de la numai 625 de euro Inventivitatea constructorilor români a dus la apariţia pe piaţa locală

În oraşele din provincie, preţul pe metru pătrat de apartament mansardat începe de la numai 625 de euro

Inventivitatea constructorilor români a dus la apariţia pe piaţa locală a unei case mai puţin convenţională - mansarda de deasupra blocului.

Principalul avantaj al locuinţelor construite pe terasele imobilelor vechi este amplasamentul. Blocuri ridicate înainte de anii `90, pretabile supraînălţării, sunt localizate chiar şi în zonele centrale ale marilor oraşe.

Sibiul este unul dintre oraşele în care mansardarea a fost, până de curând, o adevărată modă. Cele mai multe astfel de apartamente, mai ieftine decât unităţile locative noi sau chiar decât cele vechi situate la nivelurile inferioare, au atras mai ales clienţi cu posibilităţi materiale mai reduse.

Acesta este motivul pentru care noile construcţii au apărut în cartierele mai prost cotate ale oraşului.

"Vasile Aaron este cartierul sibian cu cele mai multe blocuri vechi. Populaţia de aici are veniturile cele mai reduse. Acestea sunt motivele pentru care cele mai multe mansardări s-au făcut aici", explică Nicu Răduleţ, partener în cadrul agenţiei imobiliare sibiene Răduleţ&Adam.

Lift şi termoizolaţie, la schimb cu terasa blocului

Termoizolaţia de cinci centimetri, înlocuirea uşilor de la intrare şi a ferestrelor de pe casa scării cu tâmplărie şi geam termoizolante, montarea unui sistem interfon, senzori de lumină pe fiecare nivel, zugrăvirea casei scărilor. Acestea sunt doar câteva dintre modalităţile cu care locatarii sunt atraşi să permită firmei constructoare înălţarea clădirii cu încă unul sau chiar două niveluri.

Unele companii oferă şi sume de bani sau montează liftur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 59 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 46 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°