Summitul G-8 din Japonia de la inceputul lunii iulie a demonstrat cat se poate de dureros starea deplorabila in care se afla cooperarea globala. Lumea se afla intr-o criza tot mai profunda. Preturile alimentelor au explodat, cele ale petrolului ating recorduri istorice. Marile economii intra in recesiune. Negocierile din domeniul combaterii efectelor schimbarii climei se invart in cerc. Asistenta pentru tarile sarace stagneaza, in pofida vechilor promisiuni de crestere a fondurilor. si totusi, desi e clar ca norii se aduna amenintator, e dificil sa identifici macar o singura realizare semnificativa a liderilor lumii.
Lumea are nevoie de solutii globale pentru problemele globale, dar este evident ca liderii G-8 nu le pot furniza. Pentru ca, practic, toti liderii politici sunt extrem de nepopulari in tarile lor de provenienta, putini dintre ei pot oferi un leadership de calitate globala. Luati individual, ei sunt slabi, impreuna, atunci cand arata lumii incapacitatea lor de a mobiliza cu adevarat ceva, sunt inca si mai slabi.
Exista patru probleme profunde. Prima dintre ele este incoerenta conducerii americane. Chiar daca am depasit de mult momentul in care SUA erau capabile sa rezolve singure probleme globale, Washingtonul nici macar nu incearca sa caute solutii globale impreuna cu alti parteneri. Vointa de cooperare globala a fost slab articulata inca din perioada Administratiei Clinton, dar in perioada Administratiei Bush ea a disparut complet.
A doua problema este lipsa finantarii globale. Criza foametei poate fi depasita in tarile sarace daca ele vor fi ajutate sa produca mai multa hrana. Criza energiei si a climei de la nivel global poate fi depasita daca se fac investitii comune in dezvoltarea unor noi tehnologii din domeniul energiei. Boli precum malaria pot fi combatute doar prin investitii coordonate global in controlul epidemiilo
