În Alpii elveţieni, acolo unde turismul n-a sufocat încă viaţa rurală, mîncarea şi-a păstrat trăsăturile tradiţionale.

În Alpii elveţieni, acolo unde turismul n-a sufocat încă viaţa rurală, mîncarea şi-a păstrat trăsăturile tradiţionale. Oamenii au o explicabilă rezistenţă la fast-food, la molecular-food şi la alte "trenduri" culinare; rar întîlneşti funcţionari grăbiţi luînd, în picioare, un dejun frugal sau deschizînd, în pauza de prînz, o conservă de peşte şi, cu atît mai puţin, una de carne...

I-am văzut acasă la ei pe aceşti aristocraţi ai gastronomiei tradiţionale, admirîndu-le caracterul şi perseverenţa. Simplă, dar savuroasă şi de înaltă calitate, mîncarea elveţianului contribuie, neîndoielnic, la conturarea profilului său unic în Europa. Pornit pe urmele unui astfel de gurmand exponenţial, am avut curiozitatea să ştiu cum se comportă el într-un oraş de provincie, ori chiar într-un sat, atunci cînd ia masa la restaurant.

Invitaţie la masă

O întîmplare fericită a făcut ca, împreună cu Cathy şi Jacky Bolay, prietenii care m-au ajutat să pătrund în fermele crescătorilor de vaci din Alpii elveţieni, să fiu invitat într-o după-amiază de toamnă la "Café du Cérf" din Rougemont (cantonul Vaud).

Rougemont e o localitate urbanizată care păstrează principiul arhitecturii "totul din lemn"; cîteva cabane de la periferie sînt chiar mici opere de artă, "boiseries", care aparţin de altfel unor nume celebre din lumea show-biz-ului internaţional. "Café du Cérf" ocupă, şi el, parterul şi etajul unei cabane tipic elveţiene. Luăm masa pe terasă, în bătaia aerului proaspăt ce coboară dinspre vîrfurile veşnic cu zăpadă. Localul se recomandă ca fiind cel mai autentic în pregătirea brînzei topite (fondue) şi a racletei din întreaga regiune. Marca "Pays d’Enhaut, produits authentiques" garantează calităţile legate de provenienţa produsului (mater