Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii sar în ajutorul sinistraţilor

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 iulie 2008 ·

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat că la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), care are sediul pe strada Berzei, colţ cu Carpaţilor, se va constitui în centru de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţii din judeţele Neamţ, Suceava şi Botoşani. „Eu am fost acolo şi ce am văzut mi se pare înfiorător”, a declarat primarul Braşovului. Scripcaru a declarat că în prima fază se încearcă obţinerea sprijinului braşovenilor pentru a trimite în zonele calamitate alimente, apă, îmbrăcăminte, încălţăminte sau chiar pături - „lucruri de extremă necesitate”, până la sfârşitul acestei săptămâni fiind programat primul transport.

50 de pompieri din Braşov pleacă în Moldova să dea o mână de ajutor

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov va forma o subunitate din aproximativ 50 de persoane care va fi trimisă în zonele afectate de inundaţii pentru a ajuta la reconstruirea localităţilor. „Vom dimensiona această subunitate în funcţie de necesarul nostru, pentru că trebuie să păstrăm şi aici oameni, având în vedere că urmează o perioadă destul de schimbătoare – până duminică va fi caniculă, iar apoi vor urma zile cu furtuni şi precipitaţii”, a declarat Bodgan Lucian, adjunct al şefului ISU Braşov. Acesta a adăugat că în cazul în care sediul de pe Berzei nu va face faţă la donaţiile braşovenilor, vor fi organizate noi centre de colectare pe străzile Şcolii sau Mihai Viteazu.

„M-a sunat directorul de la Lafarge”

Deja primarul Scripcaru, care s-a născut într-una din localităţile afectate de inundaţii, a fost în zona calamitată şi a început să facă demersuri pentru ajutorarea familiilor care au fost evacuate. „Deja am vorbit cu o firmă care va pune la dispoziţie două pompe pentru a scoate apa din casele inundate. M-a sunat directorul de la Lafarge România să vadă cum putem să trimitem un tir de ciment”, a anunţa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 59 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 47 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 40 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 11 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°