De cand, prin 2003 – sub presiunea obligatiilor decurgand din apartenenta la Organizatia Mondiala a Comertului si la institutiile financiare internationale, precum si din viitoarea apartenenta la Uniunea Europeana – Romania a trebuit sa renunte complet la stimularea exporturilor (prin impozitarea privilegiata a acestora), care scosesera economia din marasm, consumul a trecut la carma cresterii economice. La inceput firav si in limite rezonabile. Din 2005 insa s-au depasit an de an limite dupa limite, luand-o pur si simplu razna. Introducerea cotei unice a dat semnalul. Insa grosul a venit din partea exploziei creditarii. Subsidiarele bancilor straine din Romania au luat bani de la bancile-mama din Occident si i-au imprumutat intr-o veselie aici, unde era subbancarizare si deci potential de expansiune rapida a creditarii. Nici sa se fi vrut, productia nu putea tine pasul cu viteza in care s-a desfasurat procesul. Asa ca toata cresterea consumului rezultand din explozia creditarii a fost acoperita din import.

Dar, sa fim obiectivi, nici n-a vrut nimeni sa se faca ceva pentru a impulsiona productia! Intrucat, daca nu se putea – caci este greu si chiar interzis sa stimulezi productia din perspectiva acelorasi apartenente mentionate –, atunci ar fi trebuit sa se fi temperat consumul. Ceea ce ar fi avut drept rezultat o prapastie mai mica intre acesta si productie si, implicit, o discrepanta mai putin pronuntata intre importuri, prin care se realiza de fapt consumul, si exporturi. Deci un deficit extern mai mic si vulnerabilitati cu mult mai putin incendiare.

Banca Nationala s-a trezit tarziu. si, de altminteri, cand a incercat sa incetineasca viteza creditarii, a fost sabotata imediat de bancile straine din Romania care isi vedeau amenintate fulminantele cresteri de profituri. De la Guvern nici o miscare, nici macar vreo intentie! Explicatia este simp