Printr-un apel patetic, ce impresionează prin sinceritatea durerii pricinuite de ceea ce se petrece în ţara în care v-aţi născut, deplîngeţi, stimată doamnă, includerea în programul Şcolii de vară „Germania şi România: transferuri academice, culturale şi ideologice“, organizate de ICR Berlin în cooperare cu alte două instituţii germane, a doi foşti colaboratori ai Securităţii, Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie. Trei teme mi se par fi mai importante în acest apel: condiţia informatorului (şi, în legătură cu aceasta, condiţia colaboratorului, a ofiţerului de securitate, a agentului acoperit etc., plus condiţia foştilor activişti PCR), relaţia dintre ştiinţă şi moralitate, condiţia intelectualului. Problema poziţiei faţă de informatori, colaboratori, agenţi şi foşti activişti de partid este ridicată în România de fiecare dată cînd apar cazuri noi. Apoi trece în uitare. Probabil că principala cauză a nerezolvării acestei chestiuni este inexistenţa unei legi a lustraţiei, prin care să se precizeze anumite măsuri ce trebuie luate cu privire la aceste categorii profesionale. Este însă posibil ca nerezolvarea acestei probleme să arate faptul că numărul persoanelor care ar fi trebuit să fie lustrate este atît de mare încît nici politicienii, nici opinia publică nu pot să-şi impună un punct de vedere. În răspunsul său, directorul ICR, H.-R. Patapievici, manifestă o poziţie extrem de nesigură faţă de Antohi şi Corbea-Hoişie. El susţine că, în condiţiile inexistenţei unei legi a lustraţiei, ICR „nu îşi selectează participanţii la programele culturale după criterii morale, filozofice ori religioase“. Este însă evident că nu despre participanţi era vorba în scrisoarea dumneavoastră. Atît Antohi, cît şi Corbea-Hoişie sînt profesori la această Şcoală de vară, nu sînt cursanţi. Mai mult, Antohi este directorul acestei Şcoli de vară. O selecţie este posibil să se fi făcut, d