Era simbata dupa-amiaza si tocmai venise cu copiii de la mama ei, unde ii tinea in cursul saptaminii. Era frinta de oboseala, dar si extrem de multumita pentru ca avea copiii acasa si casa pusa la punct.
Era sîmbătă după-amiază şi tocmai venise cu copiii de la mama ei, unde îi ţinea în cursul săptămînii. Era frîntă de oboseală, dar şi extrem de mulţumită pentru că avea copiii acasă şi casa pusă la punct. Muncise vineri spre sîmbătă noaptea ca să termine toată treaba, să nu mai aibă nimic de făcut duminică. Copiii se jucau cuminţei în dormitor. S-a aşezat în fotoliu, a dat drumul la radio. O muzică plăcută inundă camera. A cuprins-o o slăbiciune ciudată şi moţăia în fotoliu. N-a ştiut cît a durat... nu prea mult, cînd a sunat cineva la uşă.
S-a ridicat bosumflată şi s-a dus la uşă. Copiii ajunseseră înaintea ei. A deschis. În prag era o doamnă în vîrstă, cu păr grizonat, strîns într-un coc la spate, cu fustă neagră, dreaptă şi o cămaşă bărbătească cu mîneci scurte, cu o gentuţă neagră şi pantofi negri.
A crezut că-i una dintre credincioasele penticostale care sună întotdeauna la ore nepotrivite, încercînd să te convingă să adopţi crezul lor.
Nu mă interesează!, îi spuse, şi vru să-i închidă uşa în nas. Aceasta, brusc, întinse mîna şi, împingînd uşa, o întrebă:
Dumneata eşti Valeria Pîrvu?
Da!, răspunse ea în doi peri şi se uită dezaprobator spre mîna femeii.
Eu sînt procuror Adela Vişinescu, de fapt, sînt pensionară. Sînt soacra fratelui dumitale!, zise ea înţepată.
Fratelui meu?..., întrebă Valeria uimită şi, curioasă să afle de cînd are un frate, a aşteptat să se explice.
Femeia păşi cu obrăznicie în casă, fără să fie poftită.
Vai ce copilaşi drăguţi!, zise şi se aplecă spre cel mare, gest care îi făcu pe copii să se împrăştie unul în bucătărie şi altul în dorm