Ne-am obişnuit să privim problema locuirii persoanelor defavorizate din România într-un mod deja stereotip: în contextul sărăciei, legat în principal de evacuări şi ca problemă ce ţine de segregare şi discriminare. Deşi adevărată, peste această imagine se suprapune de obicei o alta, mai soft, cea a percepţiei cotidiene, dat fiind că nu vedem prea mulţi romi fără adăpost. Criza recentă din Italia ne arată, de fapt, cît de importantă este problema locuinţelor şi, în special, cum o abordare inadecvată a acestei chestiuni poate genera acţiuni discriminatorii. Reacţia politică a Europei faţă de criza din Italia se bazează pe violările drepturilor omului, acesta fiind, evident, discursul potrivit şi urgent în momentul de faţă. Acest text argumentează însă că problema locuirii se află în miezul crizei şi că nu ar trebui să ne limităm analiza şi reacţiile doar la violarea drepturilor omului. Nu există nici o dezbatere serioasă în legătură cu tema locuirii în România şi credem că acesta este un moment bun pentru a porni această discuţie. Scopul acestui text este de a evidenţia diferite aspecte ale problemei locuinţelor romilor români în Italia şi de a sugera direcţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale persoanelor care trăiesc în sărăcie în România. În acest moment, nu toţi romii sînt supuşi amprentării, ci doar cei care trăiesc în tabere, ceea ce demonstrează că a trăi într-o aşezare segregată sporeşte şansele de a fi discriminat. Nu toţi romii care trăiesc într-o tabără, în Italia, sînt dezavantajaţi economic şi este evident că mulţi dintre ei au o viaţă mai bună decît în România. Pentru subiecţii amprentării, elementul comun al excluziunii şi al discriminării îl reprezintă spaţiul în care locuiesc. De ce este o problemă de locuire Intenţia noastră nu este aceea de a nega complexitatea problemei romilor în Italia. Toate rapoartele şi documentele care tratea