Printre rulotele parcate în partea dinspre Mangalia a staţiunii 2 Mai se întinde o adevărată grădiniţă, cu gard, flori şi chiar o minialee pietruită, vegheată de un pitic de grădină. Sursa: Cosmin Marinescu
Dacă vrei să admiri florile, trebuie să te opreşti însă la intrare, deoarece grădina are şi un paznic de nădejde - Raia, un schnauzer de 8 ani, foarte grijulie cu eforturile stăpânei, doamna Eugenia Epurică, din localitatea ardeleană Mediaş. Doamna Eugenia este unul dintre cei mai vechi „locatari“ ai plajei de la 2 Mai, o adevărată legendă printre turişti.
„La anu’ vin din aprilie“
„M-am născut în Bucureşti, dar m-am mutat apoi în Ardeal, în Mediaş“, se prezintă doamna Eugenia. „Vin aici încă din ’82. Pe atunci veneam cu soţul meu şi cu copiii, iar acum vin cu cele două nepoţele, care-şi petrec fiecare vară aici“. Anul acesta, a ajuns pe 6 iunie, pentru a descoperi că pe plajă ajunseseră deja mai multe rulote. „Îmi place să fiu prima aici, aşa că la anu’ o să vin încă din aprilie“, glumeşte doamna Eugenia, adăugând că lunile petrecute la mare dau sens întregului an.
„Am 60 de ani şi am jurat împreună cu ceilalţi cunoscuţi ai mei că voi veni aici cel puţin până la 75. Asta îmi dă speranţă şi bucurie, pentru că la vârsta asta nu mai ai vise“, explică doamna Eugenia. „Sunt o bunică mai trăsnită. Acum avem şi o barcă, aşa că, atunci când nu gătesc pentru nepoţele, mă pot apuca de sporturi nautice“, spune ea, râzând.
O localitate boemă...
În cele aproape 30 de veri petrecute pe nisipul de la 2 Mai, doamna Eugenia a văzut trecând pe aici mai multe generaţii şi numeroase vedete. „Aici am cunoscut marii actori, Mihai Fotino, Ioana Stana Ionescu, George Voicu, Octavian Cotescu. Şi Nina Cassian venea aici, aşa că am reuşit să o cunosc personal. Mai venea şi Constanţa Câmpeanu, de la Operă“, ne pov