Mesajul a fost trimis. Multumesc!

C(rampe) - Despre “Inbeznare”

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 august 2008 ·

Daca te aude cineva ca te duci la biserica, te intreaba imediat daca esti sectant si din ce secta esti, pe urma se uita la tine de parca ai bube dulci pe fata si-si da ochii peste cap, ca adica “stiam io ca e ceva ciudat cu asta”.

Dacă te aude cineva că te duci la biserică, te întreabă imediat dacă eşti sectant şi din ce sectă eşti, pe urmă se uită la tine de parcă ai bube dulci pe faţă şi-şi dă ochii peste cap, că adică “ştiam io că e ceva ciudat cu ăsta”. Dacă nu consimţi la o mîrşăvie, la o şpagă mică, ceva, la un “ciugulit”, cum spun prietenii mei, bagabonţii, eşti taxat drept fraier “şi a doua oară nu mai pupi”. Mai ales pe considerentul că ai fi în stare “să-i dai în gît”, lucru care ţie nu-ţi trece prin cap, dar lor da, pentru că ei au alte criterii şi tu ai alte criterii şi ei te-ar da pe tine-n gît, ei ştiu asta foarte bine, şi atunci se feresc de tine, ca nu cumva să. Dacă nu devalizezi rafturile cu mîncare din magazine în fiecare uichend şi dacă nu te-mbulzeşti la cozi de Paşte şi de Crăciun, “nu respecţi spiritul sărbătorilor”, că “tocmai asta-i frumuseţea”. Dacă te apleci pe stradă după un ambalaj de îngheţată ca să-l arunci la coşul de gunoi, chiar dacă nu tu ai fost măgarul care l-a aruncat pe jos, ai “mentalitate de menajeră”. Dacă nu “faci mişculaţii” cu banii de delegaţie, “eşti prost” şi “habar n-ai să te descurci în viaţă”. Dacă pentru tine vinerea nu e momentul fericit al începutului de sfîrşit de săptămînă şi nici motiv de spart bani în cluburi, “eşti atipic şi asocial”. Dacă pentru tine maşina are strict o valoare funcţională şi nu este un indice al statutului tău social, “eşti frustrat”. Dacă, în loc de maşină, îţi doreşti o trotinetă, “n-ai nici doi ani”.

Dacă te declari împotriva avortului, “eşti spălat pe creier”.

Persecuţia creştină a căpătat forme subtile şi perverse. Dacă la începuturile creş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°