Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu chilotii peste pantaloni

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 august 2008 ·

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

AM SCRIS citeva rinduri elogioase la aparitia unui album fotografic avind ca linie de subiect acoperisurile si partea de sus a unor case boieresti, cladiri oficiale, biserici si catedrale.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

AM SCRIS cîteva rînduri elogioase la apariţia unui album fotografic avînd ca linie de subiect acoperişurile şi partea de sus a unor case boiereşti, clădiri oficiale, biserici şi catedrale. Ideea de a înfăţişa şi înaltul de clădiri, care scapă de obicei interesului turistic, mi s-a părut deşteaptă şi productivă. Autorul fotografiilor m-a sunat ca să-mi mulţumească, dar întrucîtva jenat, fiindcă nu era vorba despre nici o idee, ci doar despre faptul că editorul a dat deoparte imaginile cu edificiile întregi sau prezentînd numai jumătatea de jos. Din cauza oamenilor, mi-a spus fotograful. Prea multă lume necăjită, prost îmbrăcată, prea mulţi cerşetori şi vagabonzi. O arhitectură deosebită face sărăcia şi mai urîtă.

AM VĂZUT o femeie îmbrăcată extrem de provocator, cu chiloţii peste pantaloni. E de groază ce poate să le treacă prin cap femeilor – veţi spune – cînd vor să fie remarcate. Aşa am gîndit şi eu. Singurul lucru care ar fi fost să-i intrige pe bărbaţi era însă vîrsta femeii: între 70 şi 80 de ani. Şi întrucîtva strada, unde se lansa noua linie a modei: undeva, pe lîngă Spitalul numărul 9.

CRED CĂ NUMAI LA NOI se întîmplă să dai Bună ziua şi să ţi se răspundă Să trăiţi! Ca să forţez normalitatea, i-am zis unui domn de două ori Bună ziua, iar el mi-a răspuns, tot de două ori, Să trăiţi! Măcar dacă i-aş fi fost şef. Oamenii zic Să trăiţi! fără să conştientizeze postura în care se pun. Şefii trebuie respectaţi, deci omului pe care îl respecţi trebuie să i te adresezi ca unui şef.

UN AMIC, stabilit de mulţi ani la Londra, spune că a plecat în Anglia pentru o ope

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, mesaj după startul foarte bun al naţionalei la Euro 2024: Emoţionată victorie. Felicitări tricolorilor!

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat echipa naţională pentru victoria cu scorul de 3-0 obţiinută în meciul de debut de la Campionatul European din 2024, cu Ucraina. Într-un mesaj postat pe Facebook, Iohannis a notat că a fost o victorie emoţionan

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

România, debut cu victorie la Euro-2024: Stanciu – Ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta! E de neegalat!

News.ro acum 59 minute
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul cu Ucraina şi spune că nu este important cine marchează, atât vreme cât echipa câştigă. „Cred că după naşterea fetiţelor mele e cea mai fericită zi, atât din viaţa me

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 50 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum o ora
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°