Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PCM acuza UDMR de lipsa de sinceritate

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 2 august 2008

Conducerea PCM considera ca dorinta UDMR de apropiere si colaborare cu civicii maghiari la alegerile parlamentare nu ar fi fost una sincera, lucru care ar reiesit inclusiv din conditiile impuse.

"Dupa cum ni s-a parut de la inceput ca nu este sincera apropierea UDMR, s-a si dovedit. Nu a fost o dorinta sincera si ne pare rau, pentru ca PCM a avut curajul ca pentru perspectiva maghiarimii sa poarte discutii cu UDMR. Nu au avut intentia sincera sa colaboreze", a declarat pentru NewsIn vicepresedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan.

Potrivit lui Zoltan, conducerea UDMR impunea si o serie de conditii prin care elimina posibilitatea unor membri PCM, printre care insusi presedintele partidului, Szasz Jeno (foto), sau fostii candidati la locale in Covasna Kovacs Istvan si Csinta Samu, de a candida pe listele UDMR la alegerile parlamentare, din motivul ca la locale nu au avut sprijinul majoritatii electoratului maghiar.

"Avem oameni claditi din campania trecuta si ne bazam pe ei", a mai precizat vicepresedintele PCM Covasna.

Acesta spune ca partidul are in continuare cateva variante, dintre care cea mai probabila este sustinerea unor candidati separat la parlamentare, sau a unor independenti, acolo unde ar exista posibilitatea. Aceste aspecte urmeaza insa a fi stabilite.

Conducerea PCM i-a transmis, vineri la pranz, presedintelui UDMR, Marko Bela, o scrisoare prin care afirma ca doreste sa mentina solicitarea pentru mandate in plus in judetele Covasna si Harghita, fata de oferta de unu plus unu facuta de UDMR.

Scrisoarea vine la o zi dupa intalnirea dintre cele doua parti care a avut loc la Targu-Mures, si unde civicii maghiari au fost de acord sa candideze sub sigla UDMR, dar cereau mai multe mandate.

Presedintele UDMR, Marko Bela si presedintele executiv Kelemen Hunor au anuntat vineri, la Cluj

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut pentru scurt timp linia de demarcaţie

News.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a anunţat că a tras focuri de avertisment la sfârşitul săptămânii trecute după ce soldaţii nord-coreeni au intrat pentru scurt timp pe teritoriul său, relatează Reuters. Soldaţii nord-coreeni au trecut duminică linia de demarcaţi

Covasna: Explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din Sfântu Gheorge / O femeie a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului / 25 de persoane s-au evacuat

News.ro acum 7 ore
Pompierii au intervenit, luni seară, după ce s-a produs o explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din judeţul Covasna. O femeie de 57 de ani a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului, iar o alta atac de panică. 25

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 8 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 9 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 7 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor. Rusia s-a abţinut de la vot / Reacţia Hamas

HotNews acum 8 ore
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a susţinut luni o propunere prezentată de preşedintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza şi i-a îndemnat pe militanţii palestinieni să accepte acordul menit să pună

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 11 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Campanie de promovare outdoor a României în Germania / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

News.ro acum 8 ore
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie – 15 iulie, o campanie de promovare outdoor a României în Hamburg, Berlin, Munchen, Frankfurt – Germania, prin colantarea a 625 de taxiuri, campanie ce se

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 9 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°