Pe parcursul ultimelor săptămâni am avut imensa bucurie de a prezenta, alături de colega mea, distinsa actriţă Anca Sigartău, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a

Pe parcursul ultimelor săptămâni am avut imensa bucurie de a prezenta, alături de colega mea, distinsa actriţă Anca Sigartău, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a Circului. Vreme de douăsprezece zile am avut câte două spectacole pe zi, matineu şi seara, prezentând spectacolul susţinut de Circul ,,Medrano" din Italia. Cei care mai sunt la curent cu nenumăratele mele activităţi ştiu că nu e primul meu contact nemijlocit cu fascinanta lume a circului de cea mai bună calitate.

Dar nu asta e important. Important e că mi-am dat seama, odată în plus, că munca în circ presupune dăruire, talent, risc, precizie, bucurie, generozitate, unica răsplată sufletească fiind buchetele de aplauze oferite de spectatori. Am văzut în sală foarte mulţi copii însoţiţi de părinţi, care se bucurau laolaltă de ceea ce vedeau în arenă. Am văzut familii întregi cu gura căscată la minunăţiile care defilau înaintea ochilor lor uimiţi.

Am văzut - în sfârşit - oameni ceva mai relaxaţi şi un picuţ mai fericiţi decât cei pe care-i văd zilnic pe stradă. Am văzut uimirea şi bucuria circarilor italieni în faţa reacţiilor superbe ale unui public superb. Am văzut cum, zi de zi, oamenii din circ lucrau în pauza dintre spectacole aceleaşi şi aceleaşi exerciţii ştiute şi răsştiute, numai din dorinţa de a le perfecţiona continuu. Am văzut cum au lacrimi pe obraz atunci când nu le iese un număr aşa cum şi-ar dori.

Deşi asta se întâmplă extrem de rar. Am văzut cum SE AJUTĂ unii pe alţii, atunci când nu au treabă în scenă. Cum îşi dau unii altora o mână de ajutor în clipele de cumpănă. Cum - culmea - se bucură unii de succesul celorlalţi. Şi - fără să vreau - mi-a venit în minte blestemata sintagm