Singura vietate de pe planeta care are trupul vopsit in tricolorul romanesc si in nimic altceva este o specie de papagal: coada albastra, penele si spatele galbene, gatul si capul rosii. Sa fie o trista coincidenta in care suntem implicati, sau e o predestinare pentru cei ce vorbesc mult si fac putin? In fond, ce reprezinta pasaroiul respectiv?
Singura vietate de pe planetă care are trupul vopsit în tricolorul românesc şi în nimic altceva este o specie de papagal: coada albastră, penele şi spatele galbene, gâtul şi capul roşii. Să fie o tristă coincidenţă în care suntem implicaţi, sau e o predestinare pentru cei ce vorbesc mult şi fac puţin? În fond, ce reprezintă pasăroiul respectiv?
E longeviv, vorbeşte mult dar nu prea înţelege ce spune, e uşor manipulabil, e frumos de pică de pe hartă şi de pe creangă, adoptă repede mimetismul - forma fără fond - şi, din păcate, când îmbătrâneşte, moare de foame, din cauza propriului cioc încovoiat, care nu-l mai lasă să se hrănescă.
Dacă-i dai drumul din colivie, după ce s-a obişnuit câteva decenii cu perfuzii sociale, se prăpădeşte de inadaptare la mediul din care propriii lui strămoşi au venit. Nici dacă-l ţii în colivie nu-i e bine, se întristează.
Singur n-are chef de nimic, în grup se bate cu convivii până la ultima suflare.
Vorbeşte prostii când trebuie să tacă, iar când ar fi bine să spună ceva, să fie mândria continentului sau a apartamentului, guralivul face pe timidul.
Dacă uiţi de el, rezistă miraculos din numai câteva grăunţe şi un strop de apă, dar, dacă-l bagi prea mult în seamă, nu-i mai ajungi la cioc nici cu colivia de aur umplută cu mei ales.
E inadaptatul prin excelenţă: în libertatea din junglă îl păcălesc duşmanii naturali, în captivitate îl copleşeşte orice inamic artificial.
Intră în agonie c