Scrima este printre puţinele sporturi care a fost prezent în programul tuturor ediţiilor de Jocuri Olimpice moderne. Sursa: GraphicNews
Aşadar, scrima a debutat la Olimpiadă încă din 1896 şi constă în trei probe, floretă, spadă şi sabie. Competiţiile feminine au fost introduse în programul olimpic în 1924.
Laura Badea a adus României trei medalii olimpice, un aur şi un argint la Atlanta 1996 şi un bronz la Barcelona 1992. Dacă medalia de aur a fost obţinută la floretă individual, celălalte două medalii au fost cucerite împreună cu echipa de floretă a României. Mihai Covaliu, care participă şi la Beijing, este singurul român campion olimpic în proba de sabie, distincţie obţinută şa Sydney 2000.
Olga Orban este prima floretistă din România medaliată la JO. Sportiva a obţinut medalia de argint la JO de la Melbourne, în 1956. În 1960, la Roma, Maria Vicol cucereşte bronzul la floretă, pentru ca în 1968, la Ciudad de Mexico, Ion Drîmba să obţină prima medalie de aur din istoria scrimei româneşti, în proba de floretă. Tot în 1968, avem şi prima echipă românească medaliată, echipa feminină de floretă ocupând locul trei, performanţă reeditată patru ani mai târziu, la Munchen. Ecaterina Stahl a contribuit la ambele performanţe.
Deşi avem un palmares bogat, nu ne putem compara cu marile forţe ale acestui sport, Franţa şi Italia. La masculin, Franţa şi Italia şi-au împărţit medaliile la ultima olimpiadă. Dacă francezii au luat aurul la floretă individual şi la întrecerile de spadă şi sabie pe echipe, italienii au luat aur la sabie individual şi prin echipa de floretă.
La Atena, Rusia a câştigat singura competiţie pe echipe rezervată femeilor, cea de spadă.
La Beijing, România este reprezentată de Cristina Stahl şi Virgil Saliscan (floretă), Mihai Covaliu şi Rareş Dumitrescu (sabie) şi Ana Maria Brînză (