După tată grec, după mamă aromân, cu ceva "pigmenţi" turci şi bulgari în genealogie, este balcanicul muzical perfect.
După tată grec, după mamă aromân, cu ceva "pigmenţi" turci şi bulgari în genealogie, este balcanicul muzical perfect.
Numele lui Nicu Alifantis nu mai are nevoie de recomandări. Este el însuşi o recomandare pentru orice "întîmplare" muzicală la care participă. Iar prezenţa sa la ediţiile Folk You! vorbeşte de la sine despre importanţa şi calitatea acestui festival. Aşa că ne vom mulţumi să subliniem cîteva elemente materiale – ca să zicem aşa – ale alchimiei muzicii sale. De altfel, şi el e uimit (dar şi încîntat) de complexitatea propriei alcătuiri: "Mă simt bine – zice – în pielea mea de greco-machedon. Cu atît mai mult cu cît am observat că tendinţa generală este de a nega tot ceea ce e balcanic în fiinţa noastră, pe motiv că asta nu ne-a adus decît neplăceri".
PACEA. Părinţii lui voiau ca el să se facă "om serios", dar nu le-a ieşit. A vrut să-i liniştească, aşa că a dat de două ori la Medicină şi o dată la Actorie. N-a intrat la nici una. Ca să scape de teroarea datoriei faţă de părinţi, a intrat în armată. Aici, într-o permisie, s-a "înscris" la Flacăra. A cîntat, a devenit vedetă peste noapte şi aşa a rămas pînă în ziua de azi. Şi nu e vorba despre o "înţepenire în proiect", cum ar zice Gabriel Liiceanu, ci de o menţinere în stare de zbor. Înclin să cred că explicaţia acestei stări – de graţie, în fond – stă în faptul că Alifantis este şi poet. "Singurătatea mea – se spovedeşte el, criptic, într-una dintre poezii –, marele meu atu în faţa lumii în care trăiesc,/ viciul meu,/ ascuns adînc…/ mă-ndeamnă să-mi aştept/ pacea şi împăcarea,/ întocmai ca bătrînul grec,/ care, pe malul mării,/ îşi privea/ tăcut corăbiile înecate/ de ultimul măcel/ al sufletului său".
La Vama Veche, Nicu A