Din provocare a devenit tradiţie. Va ajunge simbol sau prejudecată? Depinde de noi, depinde de voi.
Din provocare a devenit tradiţie. Va ajunge simbol sau prejudecată? Depinde de noi, depinde de voi.
Cînd am început, în vara lui 2005, nu ştiam ce va fi. Am bîjbîit prin propriile noastre credinţe şi speranţe, timoraţi de molima nonculturii, care invadase teritoriul muzicii, şi am lansat provocarea: “Doamnelor şi domnilor, Folk You!”. Demersul a fost de două ori riscant: în primul rînd era greu să faci faţă unei agresiuni ce părea infailibilă, iar în al doilea rînd nu ştiam dacă acest concept jucăuş, Folk You!, va fi perceput în toată complexitatea lui tumultoasă, aceea de binecuvîntare disimulată în înjurătură.
FĂRĂ PLAY-BACK! Gestul nostru – sublim, în ultimă instanţă – era subminat de ridicol. Cum să lupţi înarmat cu o floretă abstractă împotriva unei platoşe de şorici? Cum să înfrunţi manelele? Paradoxal, am reuşit. Maestrul de ceremonii al “operaţiunilor militare” a fost bunul şi entuziastul prieten al folkului, Florian Pittiş. Care nu s-a sfiit să impună, încă de la început, conduita luptei: fără play-back! L-a şi taxat, cu fineţe, pe Victor Socaciu, adresîndu-se publicului: “Îi rog pe toţi cei prezenţi să aibă o atitudine pozitivă faţă de acest negativ”.
La ediţia din 2006, deja ne înmuguriseră aripile. Am îndrăznit să spunem (şi să scriem) “Folk You forever!” şi să propunem un imn: “Dincolo de orice vamă/ Dincolo de DA sau NU/ Dincolo de toată lumea/ FOLK YOU!”... Autor: Dinu Olăraşu. “Bufonul de serviciu” a fost, pentru ultima oară în această viaţă, Florian Pittiş.
RISCUL. Anul 2007 a fost încununarea speranţelor noastre de pînă atunci. S-a desfăşurat însă sub semnul tragicei dispariţii a lui Moţu Pittiş, la 4 august 2007. Ciudat, dar moartea sa a căpătat încărcătura unui sacrificiu la temelia unei ct