Prin natura vieţii, este un deschizător de drumuri. Prin muzica sa, îşi doreşte să facă parte din dumnezeire.
Prin natura vieţii, este un deschizător de drumuri. Prin muzica sa, îşi doreşte să facă parte din dumnezeire.
Mama lui Mircea cînta la ţambal clasic şi la pian. Şi tatăl era un foarte bun cîntăreţ. Iar el, Mircea Florian, a devenit "tăticul folkului".
Jurnalul Naţional: Te deranjează că ţi se spune aşa? Mircea Florian: Nu mă deranjează. Fiindcă în parte e chiar adevărat. N-am ce face, ăsta e totuşi adevărul... istoric. Sînt "tăticul folkului", dar între timp m-am mai şi schimbat.
Te-ai transformat. Dar folkul a rămas. Da. Încă de la începuturi tînjeam după dinamism.
Vîrf de lanceE o cămaşă prea strîmtă folkul? Nu e prea strîmtă, e foarte frumoasă şi foarte bună. Dar, din cînd în cînd, simţi nevoia să faci o chestie care să capete amploare sonoră. Să poată fi foarte piano sau pianissimo şi, în acelaşi timp, să poată fi şi foarte folk.
Muzica are multe dimensiuni. Una dintre dimensiunile ei foarte importante este dinamica. Nimeni din zona mai de consum în sensul bun al cuvîntului nu prea ţine cont de asta. Ori cîntă tot timpul foarte tare ori foarte soft. E ca şi cum te-ai uita numai cu un ochi.
Eu mă folosesc de tot ce are mai bun folkul, de rostirea poeziei într-o anumită intimitate. Nu uit nici de avantajele pe care mi le dă cîntatul în forţă, care vine din rock. Folosesc aceste date aşa cum ar trebui să le folosească toată lumea.
Cum ai fi descris folkul acum 30 de ani şi cum l-ai descrie acum? Şi atunci şi acum e încercarea de împlinire a unui deziderat pe care omul îl are de foarte multă vreme: să împletească poezia cu muzica. Pentru a defini folkul, mie îmi place să folosesc termenul "melopee". Pînă la urmă acesta conţine şi "m