Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inundatii, imbecili si bolsevici

Publicat in Jurnalul, marți 5 august 2008 ·

Toata presa se straduieste sa ghiceasca cine este ministrul "imbecil" infierat de Traian Basescu pentru prestatia de la inundatii. "Acest imbecil voia sa vina primarii la el, cind casele picau una dupa alta", a explicat seful statului.

Toată presa se străduieşte să ghicească cine este ministrul "imbecil" înfierat de Traian Băsescu pentru prestaţia de la inundaţii. "Acest imbecil voia să vină primarii la el, cînd casele picau una după alta", a explicat şeful statului. Dincolo de limbajul inacceptabil (dar, vai, atît de caracteristic), am fost tentată să-i dau dreptate, pe fond, preşedintelui. O clipă, am fost gata să cred în sinceritatea revoltei lui Băsescu. Apoi am realizat contextul în care a fost lansat acest atac. Preşedintele le vorbea, la Neptun, primarilor şi consilierilor locali care fac parte din Asociaţia Comunelor din România. Nu pot decît să presupun că reprezentanţii localităţilor aflate la acea oră sub ape nu au putut fi prezenţi. Dacă nu aveau timp pentru o şedinţă de evaluare la Comandamentul de criză judeţean, cu atît mai puţin se puteau deplasa pe însoritul litoral, unde Traian Băsescu îşi petrecea sfîrşitul săptămînii îmbinînd utilul cu plăcutul.

Întrunirea de sîmbătă de la Neptun a fost încă mai "imbecilă" decît atitudinea ministrului incriminat, dar nenominalizat de şeful statului. Sute de comune sînt calamitate, dar primarii din toată ţara au fost convocaţi la mare pentru un instructaj despre necesitatea îmbunătăţirii educaţiei în mediul rural. O ilustrare perfectă a zicalei "ţara arde şi baba se piaptănă". Cînd însă preşedintele profită de prilej pentru reglări de conturi politice, sub pretextul grijii fierbinţi pentru soarta sinistraţilor, situaţia devine de-a dreptul suprarealistă.

Într-un an electoral, pentru Traian Băsescu, aceste inundaţii trebuie să fi părut o mană cerească. Prilejul perfect să iasă d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 42 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 46 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°