Viceprimarul Adrian Gabor (foto medalion) le cere braşovenilor ca după lăsarea serii să nu mai meargă pe sub Tâmpa, pentru a evita întâlnirile neprevăzute cu ursul, după ce, la finele săptămânii trecute, un tânăr a fost sfâşiat de un animal sălbatic. „Noi avem deja o mulţime de poliţişti care patrulează în zonă pentru a nu lăsa oamenii să se aventureze în zonele periculoase. Am făcut apel la oameni pentru a nu se mai aventura pe Tâmpa, iar oamenii au fost destul de deschişi – păcat însă că acest lucru se întâmplă numai după astfel de incidente”, a mai arătat viceprimarul.
Acesta a mai arătat că în cazul în care cota de 37 de exemplare de urs care vor trebui eliminaţi va fi aprobată, nu vor mai exista probleme. „Avem în jur de 7 – 10 exemplare care coboară în oraş. Noi am făcut cerere pentru aprobarea eliminării a 37 dintre urşii care sunt acum în zona Braşovului, iar reprezentanţii Asociaţiei Vânătorilor ne-au spus că dacă eliminăm aceste exemplare, nu vor mai fi probleme în viitor”, a explicat Gabor, care a mai precizat că în acest an au fost relocaţi zece urşi.
Pe de altă parte, europarlamentarul Dragoş David a anunţat că a solicitat Guvernului României informaţii despre tergiversarea înfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Zone Protejate. „Această agenţie, care va avea sediul la Braşov, ar trebui înfiinţată mai repede, pentru a putea accesa fonduri europene cu ajutorul cărora să le creăm un habitat natural urşilor, astfel încât să nu mai avem probleme cu ei”, a explicat David.
De altfel, Gabor a spus că în ultimii ani, la Braşov, au fost probleme frecvente cu urşii, dar instituţiile din domeniu nu au aprobat sacrificarea mai multor animale, iar acestea s-au înmulţit în ultima vreme. „În fiecare an am avut incidente cu urşii care au coborât la gunoaie, dar Primăria Braşov nu a primit aprobarea pentru a elimina efectivele de urşi care pun probleme