Celebrul fost antrenor de gimnastică a povestit un episod cutremurător din viaţa sa, petrecut alături de fostul dictator comunist. Sursa: Andrei Ciocârlan
Cotidianul american „Rocky Mountain News“, din Denver (Colorado), a publicat recent un material dedicat soţilor Bela şi Martha Karoly, foştii antrenori ai echipei naţionale feminine de gimnastică a României. Aflaţi la Beijing, pentru Jocurile Olimpice, Bela - în calitate de comentator pentru postul de televiziune NBC - şi Martha - ca supervizor al lotului feminin al Statelor Unite - şi-au reamintit perioada trăită sub regimul comunist. Aflată acum, din nou, într-o ţară comunistă, Martha Karoly a recunoscut că uneori se teme, fiindcă se simte în permanenţă urmărită.
„Mi s-a întors stomacul pe dos“
Articolul se deschide cu un episod care l-a marcat pe Bela Karoly. După Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, antrenorul care a descoperit-o pe Nadia Comăneci a fost invitat de fostul dictator Nicolae Ceauşescu la o partidă de vânătoare. Pentru că i se interzise să vâneze animale mari, Karoly şi-a petrecut mult timp admirând peisajul prin binoclu, iar la un moment dat a observat un urs apropiindu-se de un pădurar care adormise la umbra unui copac. În ciuda interdicţiei pe care o primise, Karoly şi-a încărcat puşca, îndreptând-o spre animal.
„Până să ajung la un punct în care aş fi putut ţinti ursul, acesta era deja deasupra prăzii sale. În timp ce omul acela murea, vânătoarea a continuat fără nicio problemă. Mi s-a întors stomacul pe dos. M-am gândit multe luni la ceea ce se întâmplase. Cam aşa era viaţa în România“, şi-a reamintit Bela Karoly. Aflată acum, din nou, într-o ţară comunistă, Martha Karoly a recunoscut că uneori se teme, fiindcă se simte în permanenţă urmărită.
„La Beijing, eu văd lucrurile pe care probabil americanii nu le pot vedea. Oameni