Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta de suflet

Publicat in Jurnalul, miercuri 6 august 2008 ·

Modernitatea a pătruns pînă în cele mai izolate sate ale României, chiar şi în sînul micilor comunităţi etnice.

Modernitatea a pătruns pînă în cele mai izolate sate ale României, chiar şi în sînul micilor comunităţi etnice. La Başpunar, Memet Sebatin, reprezentantul etniei turce, îmi spune că n-a mai văzut o nuntă tradiţională, sută la sută, de pe cînd avea 14-15 ani: “Eu n-am făcut nuntă «cu masă mare», dar nici n-a fost ca la bătrîni”. Cunoaşte însă tot tipicul strămoşesc şi ni-l spune, pe îndelete, pentru ca măcar tipărit să ajungă să-l ştie şi cei care vor veni. “Cînd eram copil mic, vinerea umblau unii cu daula (toba – n.r.) şi cu clarinetul din casă în casă. Cîntau o melodie anume, prin care era înţeles că omul e invitat la nuntă. Ieşea proprietarul cu un prosop (sau cu o batistă) şi-l lega de daulă. După ce se termina totul, la capătul satului, abia putea duce daula, de cîte prosoape avea legate de ea”. Logodna o făcea fiecare la el acasă. La mireasă veneau femeile. “Niciodată cu mîna goală! Aduceau un kil de ulei, sau zahăr, sau orez… Iar neamurile miresei întindeau masa rotundă, cu şapte bucate. Puneau ciorbă, fasole cu carne, sărmăluţe, orez cu lapte, pilaf, friptură şi baklavale. Acasă la mire mergeau bărbaţii. Pînă la 11:00 noaptea jucau, iar atunci se punea «dakî». Mirele şi un copil din neamul lui se aşezau jos cu cîte o tavă în faţă. Şi bărbaţii treceau şi lăsau bani pe o tavă şi basmale (ţesături – n.r.) pe cealaltă tavă”. Cununia religioasă se făcea… prin intermediari. Mirele şi mireasa nici nu se vedeau, nici nu participau. “Erau doi vechili, unul din partea mirelui şi altul din partea miresei, şi doi martori. Se duceau la geamie şi înregistrau cununia în registrul hogelui… La noi în religie se spune că, în caz de se despart, mirele trebuie să-i asigure traiul miresei pe un an. Şi de-aia se duceau cu vechili să semneze, ca să fie m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum o ora
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Un american care a câștigat MILIOANE de dolari la concursuri de mâncat cârnați nu mai poate concura. Motivul este unul incredibil

Gandul acum 28 minute
Joey „Jaws” Chestnut, un american care a devenit celebru în țara sa după ce a participat la concursuri de mâncat cârnați și fripturi, nu mai poate participa la asemenea competiții, iar motivul este unul de-a dreptul hilar. Americanul a câștigat pest

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 3 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei

Adevarul acum 24 minute
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi. În

Dianei Șoșoacă i s-ar fi făcut rău după ce a provocat o confruntare cu jandarmi

G4Media acum 58 minute
Dianei Șoșoacă, președinta SOS, i s-ar fi făcut rău după o confruntare cu jandarmi în fața unui sediu al BEC, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, după cum arată imaginile transmise de televiziunile de știri. Șoșoacă a mers la sediul Biroul

Românii, cei mai expuși riscului de sărăcie. Datele oficiale ne plasează la coada UE

Ziare.com acum 55 minute
Românii sunt europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și deprivare materială din Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate miercuri, 12 iunie, de Eurostat. Aproape o treime (32%) dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăci

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/30°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°