Modernitatea a pătruns pînă în cele mai izolate sate ale României, chiar şi în sînul micilor comunităţi etnice.

Modernitatea a pătruns pînă în cele mai izolate sate ale României, chiar şi în sînul micilor comunităţi etnice. La Başpunar, Memet Sebatin, reprezentantul etniei turce, îmi spune că n-a mai văzut o nuntă tradiţională, sută la sută, de pe cînd avea 14-15 ani: “Eu n-am făcut nuntă «cu masă mare», dar nici n-a fost ca la bătrîni”. Cunoaşte însă tot tipicul strămoşesc şi ni-l spune, pe îndelete, pentru ca măcar tipărit să ajungă să-l ştie şi cei care vor veni. “Cînd eram copil mic, vinerea umblau unii cu daula (toba – n.r.) şi cu clarinetul din casă în casă. Cîntau o melodie anume, prin care era înţeles că omul e invitat la nuntă. Ieşea proprietarul cu un prosop (sau cu o batistă) şi-l lega de daulă. După ce se termina totul, la capătul satului, abia putea duce daula, de cîte prosoape avea legate de ea”. Logodna o făcea fiecare la el acasă. La mireasă veneau femeile. “Niciodată cu mîna goală! Aduceau un kil de ulei, sau zahăr, sau orez… Iar neamurile miresei întindeau masa rotundă, cu şapte bucate. Puneau ciorbă, fasole cu carne, sărmăluţe, orez cu lapte, pilaf, friptură şi baklavale. Acasă la mire mergeau bărbaţii. Pînă la 11:00 noaptea jucau, iar atunci se punea «dakî». Mirele şi un copil din neamul lui se aşezau jos cu cîte o tavă în faţă. Şi bărbaţii treceau şi lăsau bani pe o tavă şi basmale (ţesături – n.r.) pe cealaltă tavă”. Cununia religioasă se făcea… prin intermediari. Mirele şi mireasa nici nu se vedeau, nici nu participau. “Erau doi vechili, unul din partea mirelui şi altul din partea miresei, şi doi martori. Se duceau la geamie şi înregistrau cununia în registrul hogelui… La noi în religie se spune că, în caz de se despart, mirele trebuie să-i asigure traiul miresei pe un an. Şi de-aia se duceau cu vechili să semneze, ca să fie m