Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigara care se stinge singură va salva anual 2.000 de vieţi

Publicat in Adevarul, joi 7 august 2008 ·

Uniunea Europeană va introduce pe piaţă o ţigară care se stinge singură dacă fumătorul uită să tragă din ea timp de un minut, potrivit Agerpres. Această invenţie va fi adoptată

Uniunea Europeană va introduce pe piaţă o ţigară care se stinge singură dacă fumătorul uită să tragă din ea timp de un minut, potrivit Agerpres.

Această invenţie va fi adoptată ca mijloc de prevenire a incendiilor cauzate de ţigările uitate aprinse. În opinia Meglenei Kuneva, comisarul european pentru protecţia consumatorilor, introducerea acestor ţigări va salva viaţa a cel puţin 2000 de persoane pe an.

Marile companii europene din industria tutunului şi-au dat acordul la Bruxelles pentru intrarea în fabricaţie a acestor ţigări.

De asemenea, s-a precizat că preţul noilor ţigarete nu va fi mai mare decât al celor obişnuite pentru că fabricarea lor nu ridică probleme şi costuri deosebite.

"Găselniţa" va fi pe piaţă peste trei ani

Noile ţigări conţin două straturi de celuloză şi o sare de acid alginic cu un gust neutru, care, pulverizată peste tutun, elimină aerul de îndată ce nu se mai trage din ţigară, producând stingerea ei.

Funcţionarii europeni de la Bruxelles, care le-au experimentat, s-au arătat entuziasmaţi de "această găselniţă" şi au declarat că "după un minut, fără să tragem din ea, ţigara s-a stins singură".

În unele ţări, precum Finlanda, introducerea acestei ţigări se va face printr-o lege, importanţa însuşirii sale de a se stinge singură fiind foarte apreciată, ca o măsură de a preveni şi incendiile de păduri.

Propunerile tehnice de adoptare a ţigaretelor "inteligente" vor fi prezentate de Comitetul European pentru Standarde Normative (CEN) până la sfârşitul lunii august.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 17 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 35 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

După ce a cerut renumărarea voturilor CCR urmează să discute astăzi solicitarea de anulare a rezultatelor din primul tur al prezidențialelor

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renu

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°