Imaginile cu apele care au cotropit nordul Moldovei si Maramuresul sunt de-a dreptul zguduitoare. Realitatea, insa, este nemasurat mai dura. Suferinta oamenilor, carora apa le-a maturat casele, poate fi cu greu descrisa in cuvinte. Ma gandeam ca, daca am contribui cu totii cu ceva din multul sau putinul pe care-l avem, suferinta semenilor nostri ar fi mult mai usoara, iar perioada de asteptare pana ce vor avea din nou un acoperis deasupra capului va fi scurtata simtitor. Multi oameni de bine au sarit in ajutorul sinistratilor. Sunt romani de care o intreaga natiune este mandra si care au actionat din impuls, din inima, fara sa fie trasi de maneca. Deunazi, impreuna cu o colega, am intrebat diverse persoane publice daca sunt dispuse sa-si doneze salariul, fie doar pe o luna, pentru napastuitii din nordul tarii. Unii ne-au surprins in mod placut, declarand ca au donat deja bani si ajutoare materiale, altii au afirmat ca se vor putea lipsi de mai multe indemnizatii, nu numai de pe o luna, iar altii ne-au lasat, pur si simplu, fara grai, raspunzand cu nonsalanta ca nici macar nu s-au gandit sa o faca si ca au avut altele pe cap. Perplexitatea nu ar fi fost atat de mare, daca persoanele cu pricina nu erau oameni foarte instariti, cu o situatie financiara extrem de buna, din contul carora nici nu s-ar fi simtit daca ar fi rupt ceva si pentru cei aflati la nevoie. Am simtit o mare dezamagire si in fata unei alte persoane publice care, auzind intrebarea, s-a otarat: "Dar dumneata ti-ai dona salariul?" La o astfel de reactie, nici nu ar fi trebuit sa mai prelungesc dialogul, insa i-am explicat persoanei, desi nu ar fi fost necesar, ca, la randul meu, am contribuit la ajutorarea sinistratilor si i-am reamintit ca intrebarea pe care i-o pusesem ramasese fara un raspuns. Raspunsul nu a mai venit, insa, chiar si asa, am inteles ca personajului i s-a parut absurd sa se lipse