Peste 7000 de programatori iau bani mai puţini de luna aceasta din cauza creşterii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate Firmele care au vrut să păstreze veniturile nete
Peste 7000 de programatori iau bani mai puţini de luna aceasta din cauza creşterii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate
Firmele care au vrut să păstreze veniturile nete ale inginerilor IT înregistrează acum o creştere a cheltuielilor salariale cu până la zece procente.
Practic domeniul Tehnologia Informaţiei (IT) pierde o facilitate instuită în trecut pentru a favoriza dezvoltarea pieţei. Până acum programatorii plăteau contribuţia pentru sănătate, 5,5 la sută, în limita salariului minim pe economie, indiferent cât de mult erau plătiţi. Facilitatea a fost anulată începând din iulie.
Alcatel nu plăteşte
Cel mai mare angajator din domeniul IT din regiunea de vest, Alcatel România, a anunţat că nu va suporta costurile schimbării modului de impozitare a salariilor. "Salariile nete scad şi nu vom compensa sumele rezultate", declară managerul Dan Bedros.
Modificarea impozitelor aduce o scădere generală a salariilor de aproximativ 180 lei, la un salariu mediu lunar de 3000 lei. "Măsura este morală, ceea ce deranjează nu este suma în sine, ci lipsa de coerenţă în luarea deciziilor, mai greu de explicat conducerii americane ", a declarat Laurenţiu Mariuţ, director financiar ACI Worldwide, societate specializată în software bancar.
Vor performanţă
Reprezentanţii companiei HPC Consulting au spus că cel mai deranjant lucru este lipsa unei strategii guvernamentale clară pentru domeniul IT. "Pentru că nu există o strategie guvernamentală clară fie vor scădea brusc salariile nete ale programatorilor, fie va trebui crescut brutul, măsură care ne va afecta activitatea pe termen mediu şi lung", a declarat Mihai Tătăran, director HPC Co