Mircea Cărtărescu: "Îi rog pe domnii Funar şi Codruţ Şereş să grăbească negocierile pentru constituirea noului partid care, aşezându-i într-un singur salon pe toţi ciudaţii politicii noastre, ne-ar face tuturor viaţa mai veselă şi mai plină de culoare."

Salut cu entuziasm iniţiativa Partidului Conservator de a propune Partidului România Mare unificarea, prin absorbţie, resorbţie, aborţie sau oricum altfel (metoda e mai puţin importantă). Rareori am întâlnit o mişcare mai bine-venită în politica noastră. Se conturează astfel un colţ viu deosebit de pitoresc pe eşichierul forţelor politicii dâmboviţene, el însuşi colţul viu al Uniunii Europene. Două partide ce păreau despărţite prin bariere artificiale vor putea astfel să-şi arate la lumina zilei esenţa comună de emanaţii ale fostului regim, ale mitocăniei naţionale concentrate până la insanitate şi absurd, ale naţionalismului găunos şi bombastic, ale reacţionarismului politic agresiv şi hilar. După lupte seculare, conu’ Zaharia Trahanache se pupă cu Nae Caţavencu în piaţa Endependenţii. Nu avem astăzi un Caragiale printre scriitorii români şi e mare păcat, căci material uman mai generos ca alde vadimii, voiculeştii, cionţii, funarii şi ceilalţi ejusdem farinae nici că s-a mai pomenit vreodată în politichia naţională. Pe lângă ei, „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii“ de acum mai bine de un veac ar trece drept adevăraţi gentlemeni... Faptul că arhitectul veselei alianţe e însuşi Gheorghe Funar, faimosul primar care-a pus beculeţe în ochii statuii lui Avram Iancu şi a vopsit băncile Clujului în culorile echipei naţionale de fotbal, e bomboana pe colivă a zisei unificări. Unii cred că strategul din umbră al jocurilor noastre politice ar fi Valeriu Stoica, alţii că e Iliescu, alţii - Hrebenciuc. Nimic mai greşit! Singura eminenţă cenuşie, pământie de-a binelea de fapt, rămâne acest Vadim Tudor ardelean ce face şi