Rodica Culcer: "Incomod în timpul vieţii pentru comunişti, Aleksandr Soljeniţân se dovedeşte periculos şi după moarte pentru postcomunişti".
Într-o singură zi, la posturi de radio şi TV considerate respectabile, am auzit că Soljeniţân ar fi scris „Câteva zile (sic) din viaţa lui Ivan Denisovici“, că „Arhipelagul Gulag“ este un roman şi că scriitorul a fost deţinut într-un „lagăr de concentraţie“. Pun pariu că nici cei care au citit de pe prompter ştirile despre Soljeniţân, nici cei care le-au redactat, cu copy-paste după agenţiile de presă, nu au citit niciun rând scris de acesta, că opera şi viaţa sa nu le-a trezit niciun fel de curiozitate. De altfel, curiozitatea şi discernământul sunt pe cale de dispariţie într-un univers în care televiziunile livrează oră de oră certitudini prefabricate. Asemenea bâlbâieli nu sunt simple manifestări ale inculturii şi precarităţii profesionale care erodează jurnalismul românesc, ci clare dovezi ale trădării victimelor comunismului de către generaţiile care s-au maturizat după 1989. În România, condamnarea comunismului nu a constituit niciodată un proiect naţional. Cei care au venit la putere în 1989 au fost preocupaţi strict de îmbogăţirea personală pe seama resurselor statului, iar cei care i-au înlocuit vremelnic la putere s-au grăbit să acapareze ceea ce mai rămăsese de împărţit. Nimeni nu a avut nici timp, nici chef, să zgâlţâie corabia cu un proces al comunismului.
Tema lustraţiei a fost invocată sporadic, atunci când se impuneau răfuieli politice sau campanii de propagandă menite de pildă să demonstreze că suntem o naţie de delatori şi colaboraţionişti - deci nu are rost să mai cerem îndepărtarea din viaţa publică a unor personaje ca Dan Voiculescu, de pildă. Astfel, eliberarea de comunism nu a fost urmată de un proces al comunismului, ci de blocarea acestuia, iar rezultatul acestei blocări a fost pr
