Mircea Mihăieş: "Sunt uimit că tu ne ceri, acum, să cădem în postura de cenzori încruntaţi, scotocitori de dosare, ştabi peste căprării ideologice".

Dragă Dorin,

Într-un text care nu are decât un cusur - dar fundamental, în opinia mea: că e oferit spre publicare unui anume Roncea, care îl şi prefaţează - ca să nu zic: îl umple cu bale - ne trimiţi, lui H.-R. Patapievici, Taniei Radu şi mie, de pe înaltul piedestal moral pe care te-ai aflat mereu (poate, cu excepţia straniului episod „Felix-Voiculescu“, personaj ale cărui mistere nu le voi pătrunde niciodată - ba chiar aş spune că nici nu mai vreau să le pătrund, într-atât mă îngrozesc!), câteva notaţii care, fiecare în parte, ar merita comentarii ample.

Există, începând cu anul 2005, o diferenţă importantă între tine şi noi - pe când tu eşti un om liber, Horia, Tania şi cu mine am luat decizia de a accepta preluarea administraţiei ICR. Îţi mulţumesc pentru aprecierile superlative la adresa muncii noastre, care ne prind foarte bine mai ales în aceste zile când suntem terfeliţi de golănimea grobiană din presa scrisă, televiziuni şi bloggosferă, cu o violenţă şi o ură pe care le cunoşti prea bine din vremea când te ameninţau cu puşcăria zbirii Securităţii. N-am niciun dubiu, între noi fie vorba, că dac-ar mai fi supravieţuit comunismul, mulţi dintre aceşti indivizi ne-ar fi târât prin beciurile sinistrei instituţii ori ne-ar fi turnat cu aceeaşi abjecţie pe care nu fac nici cel mai mic efort să şi-o ascundă.

Ei bine, în această postură (ca să nu zic „calitate“) de funcţionari, cred că am reuşit unul din cele mai grele lucruri la români: să ne suspendăm propriile gusturi şi partizanate şi să trimitem „afară“ proiecte capabile să ne prezinte pe piaţa occidentală într-o lumină normală, de ţară creativă şi dezinvolt conectată la mersul cultural al lumii. Cu alte cuvinte, n