De două zile fredonez refrenul ăsta de parcă aş încerca să mă conving fie că nu e greu, fie că (fericirea) nu e un capăt de ţară. De fapt, mi-a rămas în minte de la recitalul Ţapinarilor şi de la Marin Raica, unul dintre fotoreporterii ale căror imagini le vedeţi în paginile despre Folk You! 2008, şi care stă acum la un metru de mine şi habar n-are că scriu de el.
De două zile fredonez refrenul ăsta de parcă aş încerca să mă conving fie că nu e greu, fie că (fericirea) nu e un capăt de ţară. De fapt, mi-a rămas în minte de la recitalul Ţapinarilor şi de la Marin Raica, unul dintre fotoreporterii ale căror imagini le vedeţi în paginile despre Folk You! 2008, şi care stă acum la un metru de mine şi habar n-are că scriu de el.
Totuşi, ediţia din acest an a Festivalului Folk You!, în (aproape) întreaga sa desfăşurare, parcă mă contrazice. Am avut o scenă mare, artişti mari, o mare de public şi una Neagră, pe malul căreia s-a petrecut cea mai mare ediţie de Folk You! de pînă acum – şi toate acestea se pare că au avut darul de a face mii de oameni fericiţi.
Am avut însă ajutor de nădejde de la Stage Expert şi vreau să le spun (şi) aici că le sînt extrem de recunoscătoare pentru tot ce au făcut, conform contractului, dar, mai ales, depăşind litera acestuia, pentru că cine se aştepta, totuşi, ca serile de festival să se transforme în nopţi terminate la trei sau patru dimineaţa?
Echipă mică, vă spuneam, dar cu prieteni de nădejde. Printre ei, cei de la Apele Române, Poliţia de frontieră şi Jandarmeria Română – domnilor, vă mulţumesc pentru tot şi toate, de la puterea de convingere pînă la montatul corturilor din culise, garduri şi liniştitoarea
prezenţă a uniformelor albastre.
Coşmarul oricărui organizator al unui festival de asemenea amploare ţine de cazări: oricît te căzneşti să faci diagrama a