Tehnicianul portughez al Rapidului e taxat de oamenii din fotbalul românesc, care consideră că lusitanul a venit la noi în ţară cu fiţe de mare antrenor. Sursa: Octavian Cocoloş
Primul derby al campionatului, disputat sâmbătă seară între Rapid şi CFR Cluj şi încheiat în favoarea giuleştenilor, scor 1-0, a încins spiritele între doi dintre cei mai importanţi antrenori din Liga I. Ioan Andone, antrenorul campioanei, l-a atacat în termeni duri pe portughezul Jose Peseiro, după ce tehnicianul Rapidului şi unul dintre „secunzii“ săi au provocat o încăierare generală în finalul partidei din Giuleşti. „Provocările lui Peseiro au început din primul minut. Trică i-a spus lui Maftei să nu atace la tendoane, iar Peseiro deja sărise cu gura pe el. Nu are cum să vină el în ţara mea şi să se certe cu mine! Să se ducă la el, în Portugalia, dacă vrea să se certe! Asemenea gesturi nu am mai văzut în România de mai bine de zece ani. Mai era şi secundu’ ăla, un portughez mic şi urât, care nu ştiu pe cine voia să impresioneze“, a răbufnit Andone la Recursul etapei.
Tehnicianul Rapidului a refuzat să intre în polemică: „Nu vreau să mă cert cu un coleg de breaslă. Nu am vrut să trag de timp, am prins mingea şi nu l-am văzut pe Peralta când a venit să o ia. El m-a împins şi de acolo a pornit totul“.
„Nu suntem chiar aşa proşti“
Comportamentul lui Jose Peseiro nu l-a înfuriat doar pe antrenorul CFR-ului. După ce Mitică Dragomir a spus că Peseiro a venit în România cu şmecherii de cartier, Valentin Alexandru, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, l-a taxat pe antrenorul portughez: „Peseiro o fi crezând că Portugalia e Statele Unite şi România e Kirghistan! Nu suntem chiar aşa proşti, ne mai pricepem şi noi la fotbal. Ce a făcut el sunt trucuri ieftine, de fotbal judeţean!“.
Valentin Alexandru, secretar general al L